monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fumatul în mașinile în care se află copii sau femei însărcinate va fi interzis

Fumătorii nu vor mai putea fuma în mașini dacă lângă ei se află copii minori sau femei însărcinate. Aceasta și alte prevederi sunt incluse într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.

Proiectul de act normativ include atât noi interdicții pentru fumători, cât și modificări în ceea ce privește publicitatea făcută produselor din tutun.

Fumătorii nu vor mai putea fuma în autovehicul dacă în mașină se află și un minor (cu vârsta până în 18 ani) sau o femeie însărcinată, conform unui proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere. Aceasta este doar una dintr-o serie de modificări pe care le prevede proiectul de lege care reglementează produsele din tutun. Prevederile din acest proiect nu se aplică încă. Dacă va fi adoptat de Parlament, va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro.


Pe lângă interdicția de a fuma în mașinile în care se află minori și femei însărcinate, propunerea legislativă mai vine și cu alte modificări. În primul rând, prin proiect se dorește introducerea în legislație a termenului „produs similar” (produselor din tutun - n.red.), care ar cuprinde „produse sau sisteme asemănătoare ca mod de utilizare și scop cu produsele din tutun pentru fumat, dar care nu conțin tutun, cum ar fi (...) dispozitive de tipul țigaretelor electronice care nu conțin nicotină, narghileaua fără tutun, dispozitive destinate consumului produselor din tutun”, conform textului proiectului.

Acest lucru ar însemna că va fi interzis în spațiul public utilizarea inclusiv a țigaretelor electronice și a dispozitivelor de încălzire a tutunului. Cu toate acestea, tot în proiectul legislativ despre care e vorba se dorește eliminarea unui articol din actuala Lege 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, articol care interzice fumatul de țigarete electronice în mijloacele de transport în comun.


Totodată, proiectul de lege mai prevede și modificarea legilor care reglementează publicitatea produselor din tutun. Astfel, comercianților le va fi interzis să expună orice tip de reclamă sau de produse din tutun în spațiul comercial. Această prevedere nu se va aplica acelor comercianți care vând exclusiv produse din tutun sau similare tutunului, deși și ei vor avea anumite restricții (de exemplu, reclamele nu vor trebui să se vadă din afara magazinului și nu vor putea fi expuse în vitrinele exterioare).