monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele proiecte la Bugetarea Participativă. Eroilor pietonală și Cluj-Napoca să revină la denumirea inițială

Procesul Bugetare participativă Cluj-Napoca 2019 a demarat luni, 8 iulie, iar în doar două zile au fost deja propuse 11 proiecte.

Toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au împlinit vârsta de 18 ani au posibilitatea să își asume din nou rolul de participant activ în definirea și abordarea problemelor orașului, implicându-se în procesul Bugetare participativă Cluj-Napoca. Unele dintre proiecte sunt extrem de interesante și răspund la nevoile actuale ale comunității clujene.

Bulevardul Eroilor, stradă pietonală

Radu Sandru vine cu propunerea ca Bulevardul Eroilor să devină o stradă pietonală, care să fie în același timp și zonă comercială, spunând că în momentul de față, Bulevardul Eroilor este doar o tentativă nereușită de dezvoltare a unei astfel de artere.


„Toate orașele occidentale cu notorietate, dar și unele românești (Brașov, Oradea, Sibiu etc) au o stradă comercială în zona centrală. Astfel de străzi devin reprezentative pentru oraș, fiind atracții turistice demne de luat în considerare. Acestea, datoriză pietonalizăii complete, au avantaje evidente în privința vadului și a atragerii comercianților de calibru”, a motivat clujeanul.

Pasarelă pentru biciclete și bandă dedicată autobuzelor pe Podul Calvaria

Bogdan Gabriel Mihăescu a propus extinderea podului Calvaria cu structuri metalice și realizarea unei benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun.


„Se atașează structuri metalice pe una sau ambele părți ale podului de la Calvaria, destinate traficului de biciclete și pietoni. Se desființează trotuarele actuale ale podului. Spațiul câștigat prin desființarea celor două trotuare existente ar permite crearea unei noi benzi de circulație, preferabil dedicată transportului în comun”, a explicat Bogdan.

Cluj-Napoca să fie doar Cluj

George Florin Feder s-a gândit la importanța istorică a municipiului și a propus ca orașul să revină la denumirea sa istorică, „Cluj”.


„Prin acest proiect, Municipiul Cluj-Napoca revine la denumirea românească istorică de dinainte de 1974 și anume Cluj, respectiv adoptă stema istorică a orașului, ca restul orașelor importante din România după 1989”, se arată în descrierea inițiativei.

Recompense pentru clujenii care merg mai mult pe jos

Radu Sandru, același clujean care a propus transformarea Bulevardului Eroilor în stradă pietonală, dorește ca locuitorii orașului Cluj-Napoca să meargă mai mult pe jos pentru a fi mai sănătoși. În acest sens a propus oferirea unor recompense pentru clujenii mai „plimbăreți”.


„O metodă foarte bună, care se utilizează deja în alte țări în diverse scopuri, este printr-o aplicație de tip pedometru, care măsoară numărul de pași pe care i-au realizat în decursul unei zile, persoanele ce o folosesc. Pentru încurajarea utilizării, prin aplicație se vor face clasamente în funcție de activitățile zilnice ale participanților și, periodic, se vor oferi premii cum ar fi tichete, vouchere, intrări gratuite la cinema, la Grădina Botanică sau la muzee, eventual premii cu valoare mai mare pe măsura ce aplicația se va dezvolta de-a lungul timpului cu ajutorul reclamelor și a sprijinului Primăriei: mingi, încălțări pentru alergat și mers pe jos, echipamente sportive, biciclete, trofee și medalii pentru cei mai activi cetățeni”, arată propunerea.

Înființarea unui Muzeu de Științe ale Naturii

Același clujean a propus și înființarea unui Muzeu de Științe ale Naturii, prin partaneriate între UBB și Primăria Cluj-Napoca.


Concurs pentru trotinere electrice

Ioan-Cristi Motrescu a propus organizarea unui festival pentru cei care folosesc trotinete sau skateboarduri electrice, pentru a încuraja cât mai mulți clujeni să le folosescă. Festivalul ar dura trei zile, timp în care mai multe echipe vor participa la diferite întreceri, iar primele 5 locuri să fie răsplătite cu premii considerabile, de până la 20.000 de euro.

„După o observație participativă efectuată în decursul unei săptămâni, am constatat că numărul zilnic a trotinetelor și a skateboardurilor electrice este de ordinea sutelor în Cluj-Napoca. Mai specific: 200 de trotinete electrice, 50 de skateboarduri. În mare parte sunt folosite de grupuri de persoane în Parcul Central, pe timp de seară”, a spus clujeanul.

Alte proiecte care au fost propuse sunt: Desemnare locuri de predat deșeuri menajere la companiile de salubritate,Studiu de fezabilitate pentru a dezvolta creșe, grădinițe noi, soluție unitară, siguranța traficului pietonal, fluidizarea traficului rutier, iluminat Sala Sporturilor-Parcul Rozelor,
modernizare drum Sopor

Clujenii pot să își înscrie proiectele până la data de 11 august 2019.