monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Record în Cluj la „Let’s Do It, Romania”

8000 de voluntari s-au mobilizat în Cluj pentru Ziua de Curăţenie Naţională, ceea ce a clasat judeţul pe locul I în topul naţional.

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Cluj una dintre cele mai mari campanii de curăţare de deşeuri.

Organizată sub sloganul „Hai să strângem gozu!”, campania a atras peste 8.000 de voluntari, ceea ce a clasat judeţul nostru pe locul I în topul naţional.

Proiectul “Let's Do It, România” a fost demarat sâmbătă dimineaţa, în toată ţara. Zeci de mii de oameni, voluntari în cadrul campaniei, au încercat să facă din România o ţară mai curată.

Curăţenie pe zone

Ziua Curăţeniei Naţionale a început în parcarea de la Iulius Mall, unde 2.500 de voluntari au primit saci şi mănuşi şi le-au fost alocat zone de curăţenie.

“Aceştia au fost distribuiţi unuia dintre mijloacele de transport puse la dispoziţia proiectului de către Nokia şi RATUC. Voluntarii au raportat situaţia din teritoriu pe parcursul întregii zile. Conform rezultatelor preliminare, s-a ajuns la concluzia că au ieşit la Marea Curăţenie aproximativ 9.500 de voluntari clujeni”, a precizat Raluca Elena Hedeş, coordonator “Let's do it Romania” Cluj.

De la copii de grădiniţă la fotbalişti

O situaţie inedită au reprezentat-o copiii de grădiniţă, care împreună cu educatoarele au pus umărul la stânsul deşeurilor.

Totodată, şi „Şepcile rosii” au participat la mişcarea „Let’s do it, Romania!”, în dimineaţa de sâmbătă. O parte dintre juniori, alături de angajaţi ai FC Universitatea Cluj, au umplut zeci de saci cu gunoaie din zona Între Lacuri.

„Doar pentru că ne mutăm cu doi metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşim la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegem să ne uităm în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care ne alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi de pungi. Doar pentru că nu fotografiem şi munţii de gunoaie când plecăm în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo”, au spus cei de la „Let’s do it, Romania!”.

700 de zone cu gunoaie

“Let's do it Romania” este cel mai mare proiect de implicare socială din România care şi-a propus curăţarea întregii ţări de deşeurile aruncate necorespunzător în zonele naturale într-o singură zi. Este un proiect care are ca efect responsabilizarea oamenilor faţă de mediul în care trăiesc. În urma realizării hărţii deşeurilor, la Cluj au fost identificate aproximativ 700 de locaţii în care au fost trimise echipe de curăţenie.

În 2010, la prima ediţie a campaniei, s-a realizat prima hartă a deşeurilor din ţară, proiectul mobilizând la nivel naţional peste 200.000 de voluntari, din care 50% elevi. Au participat 41 de judeţe din întreaga ţară şi au fost încărcate pe harta on-line 6.453 de mormane de gunoi.