monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc, vizită la Podul Fabricii. Care este stadiul lucrărilor de modernizare?

Termenul de finalizare a lucrărilor la Podul Fabricii este iunie 2020.

Emil Boc, vizită la Podul Fabricii. Care este stadiul lucrărilor de modernizare?

Podul Fabricii asigură legătura între cartierul Mărăști și zona industrială Terapia, două cartiere care se află în plină dezvoltare imobiliară și demografică. „Reabilitarea podului este necesară pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic, creșterea duratei de viață a podului și nu în ultimul rând punerea în siguranță a acestuia”, susține municipalitatea.

Pe perioada de execuție a lucrărilor vor fi restricții de circulație pe pasaj și se va circula pe câte o bandă pe sens. Circulația pietonală va fi asigurată, potrivit municipalității. Până în acest moment au fost efectuate următoarele lucrări:


1. La infrastructura podului

– au fost cămășuite pilele podului (24 de bucăți);


– afost cămășuită bolta podului de pe partea cu cartierul Mărăști și se lucrează la bolta de pe partea cu Terapia;

– au fost înlocuite elementele de reazem sub cele 4 pile la care au fost prevăzute astfel de lucrări (prin liftarea podului – ridicarea etapizată a podului cu aproximativ 5 cm);


– au fost pregătite la nivel de piatră spartă parcările de sub pod;

– au fost înlocuite 9 grizi din totalul de 33.


2. La suprastructura podului

– au fost frezate două benzi (din patru), pe jumătatea estică;


– s-au spart două treimi din trotuarul estic și betonul din placa de suprabetonare pe 6 tronsoane (din totalul de 7);

– a fost turnată placa de suprabetonare pe 3 tronsoane (din totalul de 7).

În continuare, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că vor fi derulate următoarele lucrări:

– schimbarea tuturor grinzilor de pe jumătatea estică, până la finalul lunii iulie;

– suprabetonarea jumătății estice a podului, până la finalul lunii august;

– asfaltarea carosabilului și a trotuarului pe jumătatea estică a podului în luna septembrie;

– tot în luna septembrie vor începe lucrările la suprastructura laturii vestice.

De asemenea, iluminatul public va fi modernizat folosindu-se tehnologia LED. La finalizarea lucrărilor, podul Fabricii va avea 4 benzi de circulație (3,5 m lățime), 2 spații parapet direcționale de 0,5 m, trotuar pietonal de 1,9 m pe ambele părți ale podului și lisa la trotuar. Valoarea lucrărilor este de 13.767.256,25 milioane de lei (fără TVA).