Dr. Luiza Spiru: ”Suntem nu numai ce mâncăm ci ceea ce creierul nostru ne spune că suntem”

AGERPRES: Din cauza conotaţiilor negative ale cuvântului, termenul de bărân nu este agreat deloc şi preferăm să vorbim despre vârstnic sau senior. De ce?

Dr. Luiza Spiru: Pentru că astfel îi acorzi înţelegerea, dar în primul rând respectul pentru o viaţă trăită într-un anume fel, pentru că indiferent la ce nivel a trăit-o, în ce coordonate sociale, economice, financiare, de sănătate sau educaţionale, are o experienţă de viaţă îndelungată. Când vorbim despre vârstnici, despre asigurarea unui grad sporit de independenţă pentru cât mai mult timp, la nivel european se are în vedere din ce în ce mai mult crearea unui ambient inteligent pentru vârstnicii care locuiesc acasă, în propriile domicilii, sau, respectiv, crearea de case 'inteligente', în sensul că au facilităţi care să-i ajute pe cei dezavantajaţi din punct de vedere cognitiv şi/sau fizic.

O altă direcţie importantă de cercetare la nivelul Uniunii Europene, pentru care se alocă tot mai multe resurse financiare atât de către Comisia Europeană, cât şi de marile companii implicate în domeniul sănătăţii, este în sfera medicinii prevenţiei, predicţiei, adică a dezvoltării de mijloace predictive de diagnostic, respectiv identificarea de biomarkeri, ceea ce ne poate ajuta ca determinând în sângele unui pacient anumiţi biomarkeri să ştim din timp ce tip de patologie poate să apară în viitorul apropiat al unui pacient. Iar pentru a avea imaginea completă, corectă şi individualizată asupra fiecărui pacient aceşti biomarkeri se vor corobora cu aspectele clinice, datele imagistice şi cu cele obţinute prin medicina de laborator.

AGERPRES: De ce această abordare?

Dr. Luiza Spiru: Pentru că din ce în ce mai multă lume, tot mai mulţi responsabili cu politicile de sănătate, marii jucători din industria medicamentelor, marii jucători din laboratoarele lumii încep să înţeleagă că tot ceea ce noi, ca societate, cheltuim în privinţa îngrijirii oamenilor după o anume vârstă, care îmbătrânesc prost, cu multiple patologii - implică costuri, cheltuieli tot mai ridicate, care merg spre limita superioară a suportabilităţii. Iar reducerea acestor cheltuieli nu mai este posibilă prin actuala abordare conceptuală. Paradigma îngrijirilor medicale trebuie schimbată fundamental, iar schimbarea se face în primul rând prin educaţie şi primii care au nevoie de o nouă gândire pentru ca această schimbare să aibă succes sunt furnizorii serviciilor de sănătate, adică medicii împreună cu tot corpul medical.

Educaţia aceasta implică o abordare integrată. Atunci când vorbeşti despre vârstnic, trebuie să-l priveşti în mod integrat, nu poţi să-l vezi prin prisma unei singure specialităţi pentru că fiecare îmbătrâneşte în mod personal, particular, iar diagnosticul corect de vârstă şi îngrijirea trebuie făcute în mod integrat. În viziunea mea, în centrul acestui concept de abordare integrată a vârstnicului stă îmbătrânirea cerebrală, pentru că suntem nu numai ceea ce mâncăm, dar suntem ceea creierul nostru ne spune că suntem.

El, creierul, practic ne pune diagnosticul real de vârstă, pentru că el este cel care înmagazinează toate informaţiile legate de îmbătrânirea fiecărui organ şi sistem în parte ţinând cont de bagajul genetic, adică de ceea ce 'moştenim' pe plan genetic, precum şi ţinând cont de epigenetică - ceea ce rezultă după ce o multitudine de factori externi interacţionează cu noi de-a lungul vieţii. Iar azi se ştie că bagajul genetic la sfârşitul vieţii nu mai seamănă cu cel cu care am pornit în viaţă.

AGERPRES: Cum se va schimba astăzi actul medical pornind de la aceste noi abordări?

Dr. Luiza Spiru: Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre epigenetică, despre modul în care epigenetica ne aduce informaţia asupra modului particular în fiecare dintre noi îmbătrânim. Acest lucru va schimba din rădăcini modul în care actul medical este astăzi gândit şi serviciile de sănătate vor fi redesenate, regândite în sensul de a face mai mare eforturi pentru prevenţie-predicţie, pentru a se reduce aceste cheltuieli imense.

AGERPRES: În România cum sunt organizate aceste servicii?

Dr. Luiza Spiru: Şi la noi se încearcă a se face ceva. Astfel, implementarea reformei în sănătate prin transformarea unui număr semnificativ de spitale în unităţi cu caracter rezidenţial în care sunt cazaţi pacienţi pe termen lung ar viza acordarea unor servicii de tip social (deoarece o mare parte a pacienţilor internaţi în spitalele româneşti erau de fapt cazuri sociale 'ascunse' sub forma unor pacienţi cronici - şi recunoaşterea situaţiei ajută mai mult decât ignorarea sau ascunderea ei). Totodată se creează condiţii şi pentru îngrijirea acelor pacienţi cu afecţiuni de tip neurodegenerativ (de tipul demenţelor) care nu au condiţii necesare îngrijirii la domiciliu. Dar chiar şi în aceste condiţii costurile vor rămâne destul de ridicate.

Noi considerăm că ar fi mult mai util să dezvoltăm un screening populaţional de sănătate, deci un screening de prevenţie-predicţie astfel încât în timp util să ştim la ce ne putem aştepta după vârsta de 45-50 de ani, pentru că de obicei când apar manifestări clinice ale acestor tipuri de patologii, de boli cronice, înseamnă că au trecut deja cam zece ani din momentul debutului. Ori dacă avem zece ani în urmă faţă de momentul debutului, faţă de momentul în care descoperim boala, înseamnă că în aceşti zece ani puteau fi făcute cele mai importante lucruri aşa încât să nu se ajungă la nivelurile mari de fonduri alocate pentru medicamente, pentru îngrijirile pe termen lung sau pe termen scurt pentru multiple spitalizări pe care aceşti pacienţi le necesită.

Dar aceste lucruri nu se pot face decât cu implicare socială, cu implicare guvernamentală, cu politici de sănătate clare, gândite pe termen mediu şi lung. Noi în momentul acesta în România avem câteva centre de diagnostic şi tratament, dar din păcate sunt prea puţine şi în care lucrează doar specialiştii.

Foarte important este rolul medicului de familie care este prima verigă în asistenţa medicală, de aceea eu susţin şi cred foarte mult în nevoia de informare şi educare a medicilor de familie în noua paradigmă a abordării medicale integrate. Fiecare specialitate este deosebit de importantă, avându-şi rolul şi contribuţia sa la starea de sănătate a pacienţilor noştri, dar, din păcate, am uitat să gândim integrat şi să vedem pacientul nostru ca pe un tot unitar, nu doar ca pe un organ, un sistem sau doar secvenţial.

AGERPRES: Ministerul Sănătăţii are program de prevenţie, dar nu are finanţare.

Dr. Luiza Spiru: Da. În opinia mea această situaţie se datorează tocmai modului actual de gândire, de abordare a stării de sănătate. Respectiv, costurile cu imagistica sunt percepute ca fiind prea scumpe şi prin urmare sunt acoperite doar parţial de asigurările de sănătate. La fel se întâmplă şi cu pachetele de investigaţii de laborator de tip preventiv şi predictiv. Totuşi pentru a da o perspectivă corectă a situaţiei trebuie spus că acest mod de gândire orientat spre tratament este încă prezent în sistemele de sănătate din state mult mai dezvoltate din UE şi restul lumii. Avantajul lor este că au resurse financiare mult mai mari decât noi, dar chiar şi acolo presiunea asupra bugetelor dedicate sănătăţii este în continuă creştere.

Eu încerc şi cred că am şi reuşit un lucru extraordinar de important pentru început, în cadrul specialităţii noastre: să dezvoltăm şii să implementăm o foaie de observaţie unică pentru toată ţara în materie de ce înseamnă evaluarea pacienţilor vârstnici, cu descrierea completă a polipatologiei care există, cu folosirea unor scale de evaluare complexe şi standardizate. Astfel am reuşit să dezvoltăm un limbaj comun, vorbim aceeaşi limbă în toată ţara. Pot să înteleg şi eu în sfârşit ce vrea să spună un coleg de-al meu din Alba Iulia, Bistriţa sau Cluj când vorbesc despre un pacient de peste 60 de ani atunci când îmi descrie modul în care acest pacient îmbatrâneşte şi cum îl caracterizează.

Pasul următor, pe care am început deja să-l facem, constă în extinderea conceptului de abordare integrată către toate specialităţile care lucrează pe segmentul vârstnic. Deja încercăm acum să facem acest lucru în cadrul unui proiect european - la nivelul mai multor specialităţi (7-8 într-o primă fază), şi anume crearea unui limbaj comun în care nu contează dacă eşti geriatru, dacă eşti medic specialist, medic de familie, neurochirurg, neurolog psihiatru sau imagist, să ştii că dacă consulţi, evaluezi sau primeşti de la un alt coleg o caracterizare a pacientului respectiv, cu un limbaj cuantificabil, atunci tu vei întelege despre ce pacient este vorba, despre ce atribute are acest pacient, despre ce riscuri în a îmbătrâni există în cazul acesta individual.

În încheiere aş vrea să subliniez, cu toţi biomarkerii, cu toate investigaţiile de laborator şi imagistice, dacă nu ştim şi nu analizăm serios istoricul pesonal al fiecărui om, cu toate experienţele sale de viaţă, începând din copilărie, cât şi în perioada de adolescenţă şi venind până în momentul prezent - nu putem face o predicţie corectă. Identificarea factorilor de risc individuali, analiza lor de către un specialist şi interpretarea lor corectă în baza a ceea ce ni se spune, dacă avem răgaz să ascultăm, de fapt constituie cheia unui diagnostic corect într-un anume moment al vieţii noastre.