monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc: „Adio pahare şi tacâmuri de plastic în Primărie, intrâm în rând cu lumea din Occident!”

Emil Boc: „Adio pahare şi tacâmuri de plastic în Primărie, intrâm în rând cu lumea din Occident!”

Primăria municipiului Cluj-Napoca va trece, începând cu data de 1 august, la eliminarea consumabilelor din plastic – pahare şi tacâmuri –, folosite în instituţie la protocol sau servire a mesei, dar şi la cantina oraşului sau la creşe.

Emil Boc a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că, prin această acţiune, Primăria „va intra în rând cu lumea modernă din Occident”, care a trecut la eliminarea acestor produse din plastic. Acestea urmează a fi înlocuite cu materiale reciclabile.

„De la 1 august, trecem la eliminarea din uzul curent a produselor şi materialelor din plastic la nivelul Primăriei Cluj-Napoca şi altor entităţi subordonate, cum sunt cantina Primăriei sau creşe, în ceea ce priveşte activităţi de protocol sau servire a mesei. Acestea vor fi înlocuite cu produse din materiale reciclabile. Deci, de la 1 august, adio pahare şi tacâmuri de plastic la conferinţele de presă sau la şedinţele Consiliului Local. Prin această acţiune, Primăria Cluj-Napoca va intra în rând cu lumea modernă din Occident, care a trecut la eliminarea acestor produse”, a punctat edilul.


Emil Boc a subliniat faptul că este vorba de „exigenţe europene”, care sunt îndeplinite şi de primăria clujeană, cunoscând cât de nociv este plasticul pentru mediul înconjurător şi cât de multe daune provoacă, prin poluare, cetăţenilor.