monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Testele ADN: Oasele găsite în curtea lui Dincă îi aparțin Alexandrei Măceșeanu

Testele ADN au confirmat scenariul de care se temea toată lumea în cazul dispariției Alexandrei Măceșeanu.

Rezultatul testelor ADN efectuate de INML indică faptul că, în proporţie de 99%, oasele găsite în casa lui Gheorghe Dincă aparţin fetei de 15 ani, Alexandra Măceşanu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Potrivit surselor, testele ADN confirmă astfel varianta lui Gheorghe Dincă, care a susţinut de la început că el a omorât-o pe Alexandra şi i-a ars corpul.

Şi expertiza antropologică realizată de Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit că fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin unei fete cu vârsta de 15 - 17 ani.

Gheorghe Dincă a recunoscut, la audieri, că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul.

De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, însă anchetatorii nu au reuşit să afle de la el unde i-a aruncat corpul