Actualitate
Ungureanu, o nouă vizită la Castelul Ororii din Borșa: „Mila creștină, dragostea unde sunt?”
Revenit la „Castelul Ororii” din Borșa, județul Cluj, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu bate obrazul conducerii Bisericii Reformate, instituția care închiriază clădirea în care funcționează Spitalul de Boli Psihice Cronice.
„M-am întors din nou în incinta lagărului unde sunt închiși peste 150 de bolnavi cu afecțiuni psihice din județul Cluj. Am vorbit mai bine de o oră cu doamna manager, Ana Jucan, cea care conduce această instituție de peste 10 ani. Concluziile sunt următoarele: pacienții care sunt găzduiți în Castelul Ororii nu pot fi mutați încă nici măcar provizoriu în clădirea unde este spălătoria așezământului”, dezvăluie vicepreședintele Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților.
Astfel, până nu se finalizează noua clădire care poate găzdui maxim 84 de pacienți și până nu se instalează stația de epurare, cei peste 120 de bolnavi rămân în condiții de pericol, mărturisește deputatul clujean, în condițiile în care tavanul stă să se prăbușească în castel și rămân în aceleași încăperi supraaglomerate peste 22 de pacienți într-un soi de salon improvizat.
„Voi trimite astăzi (n.red. luni) sesizări la toate instituțiile statului responsabile de dezastrul de la Borșa. Nu voi slăbi presiunea. Aici putem ajunge oricare dintre noi. Este un infern. Nu cred că ne-am dezumanizat toți. Un mare RUȘINE, conducerii Bisericii Reformate care încasează fără jenă, pe spinarea acestor bolnavi, ATENȚIE, 7.000 de lei pe lună, pe acest castel complet distrus, vechi de 200 de ani! Mila creștină, dragostea față de aproapele în suferință, RUȘINEA, unde au dispărut? Să vă fie rușine!”, se arată într-o postare pe Facebook a deputatului clujean.
După vizita inițială a lui Emanuel Ungureanu la Borșa, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a recunoscut că acesta are dreptate şi că în solicitările de investiţii nu apare Borşa, însă vor fi discutate toate aspectele. De cealaltă parte, spitalul susține că imaginile au fost realizate cu un caracter „tendenţios”.
CITEȘTE ȘI: Deputat clujean: „Spitalul groazei, aflat la doar 35 de kilometri de Cluj” - VIDEO
CITEȘTE ȘI: Ministrul Sănătăţii îi dă dreptate lui Ungureanu. Există probleme la spitalul din Borșa
CITEȘTE ȘI: CJ se laudă cu o nouă clădire la spitalul din Borșa. Ungureanu spune că nu poate fi folosită