monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grup de lobby pentru Cluj-Napoca, Capitală Culturală Europeană

Profesorul Vasile Puşcaş se va ocupa de promovarea proiectului.

Fostul negociator şef al României cu Uniunea Europeană, profesorul universitar Vasile Puşcaş, va coordona grupul de lobby pentru promovarea proiectului „Cluj-Napoca 2020 - Capitală Culturală Europeană”. Lobby-ul se va face atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Aceasta este principala decizie adoptată zilele trecute în cadrul întâlnirii Consiliului Director al Asociaţiei „Cluj-Napoca 2020 - Capitală Culturală Europeană”, la care au participat şi reprezentanţi ai Comisiilor sectoriale din cadrul Asociaţiei. Totodată, primarul Sorin Apostu a propus ca în anul 2012 Asociaţia să aibă discuţii la Bruxelles cu reprezentanţi ai instituţiilor europene pentru a-şi prezenta proiectul. De asemenea, discuţiile au fost legate şi de activitatea Comisiilor sectoriale. Astfel, cele şapte Comisii sectoriale trebuie să finalizeze, până la sfârşitul anului, procesul de analiză strategică asupra diferitelor sectoare din arta/cultura clujeană şi să finalizeze „inventarul” potenţialului cultural.

Se pun bazele unei strategii

Aceste analize sectoriale urmează urmează să stea la baza strategiei culturale transsectoriale şi a programului cu care Cluj-Napoca va intra în competiţie. Primarul Sorin Apostu a subliniat că există deja o serie de analize şi recomandări care au fost formulate şi care au intrat în atenţia municipalităţii. „În cadrul întâlnirii, a fost dezbătută ideea cooptării unor unităţi administrativ teritoriale din preajma Clujului care prezintă potenţial cultural şi turistic sau care dispun de o infrastructură care să facă posibilă desfăşurarea activităţilor culturale, deoarece trebuie avută în vedere utilizarea potenţialului existent în zonele apropiate, urmând modele de bune practici încetăţenite de experienţa altor oraşe care au derulat astfel de programe (spre exemplu, Essen)”, au mai informat reperezentanţii Primăriei clujene. La întâlnire au participat: Radu Munteanu, Florin Stamatian, Emil Burzo (coordonatori Comisia de educaţie şi cercetare), Irina Petraş (coordonator Comisia de arte literare şi publicistică), Răzvan Rotta (coordonator Comisia de diversitate culturală), Istvan Szakatcs (coordonator Comisia de arte vizuale, design, cultură digitală), Ionel Vitoc şi Ligia Subţirică (coordonatori Comisia arhitectură şi intervenţie culturală în spaţiul public), Vasile Puşcaş (membru Consiliul Director), Ioan Piso (coordonator Comisia patrimoniu), Sorin Apostu (membru Consiliul Director), Florin Moroşanu (director executiv al Asociaţiei), Ştefana Pop-Curşeu şi Peter Szabadi (Comisia artele spectacolului şi muzică). Data viitoarei adunări generale a Asociaţiei a fost stabilită pentru 15 noiembrie 2011.