monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Razie de amploare făcută de polițiști la Beliș, Negreni și Mărișel. Ce au descoperit agenții. Foto

Polițiștii clujeni au avut o acțiune de amploare pe raza comunelor Mărișel, Beliș, Negreni și Izvorul Crișului.

"La data de 11 septembrie anul curent, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin în colaborare cu poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au organizat şi desfăşurat o acţiune de menţinere a unui climat de siguranţă civică pe raza comunelor Mărişel, Beliş, Negreni şi Izvorul Crişului. Acţiunea a avut ca scop prevenirea fenomenului infracţional dar şi prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 100 de persoane şi au fost controlate 38 de vehicule. Abaterile de la legislaţia în vigoare au impus aplicarea a 48 de sancţiuni contravenţionale, 33 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 2 permise de conducere, 6 certificate de înmatriculare şi 2 seturi de plăcuţe de înmatriculare. 5 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcări ale legislaţiei privind comerţul stradal autorizat (Legea 12/1990), iar 9 pentru încălcări ale legislaţiei silvice, conform Legii 171/2010.", transmite IPJ Cluj.