Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

Această sărbătoare închinată Fecioarei numită Acoperământul Maicii Domnului pe care Biserica Ortodoxă o aşează în cinstea ei la întâi octombrie se înscrie în rândul praznicelor dedicate relicvelor sfinte precum: punerea în raclă a Sfântului Veşmânt celebrat la data de 2 iulie şi cel al Brâului ei, de la 31 august.

Praznicul a luat naştere în urma unei minuni săvârşite de Preasfânta Fecioară în zilele împăratului Leon cel Înţelept atunci când la privegherea de noapte în biserica Vlahernelor, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos (956) şi ucenicul său Fericitul Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului în văzduh rugându-se pentru popor, ea fiind însoţită de sfinţi. Se aminteşte că doar cei doi au putut să vadă arătarea Mariei şi a acoperământului ei, ce strălucea asemeni slavei divine, iar cei prezenţi au simţit doar harul acoperământului.

Originile sărbătorii se află în vechea Rusie, începând din veacul al XII-lea, acolo unde s-a dezvoltat o devoţiune deosebită a Fecioarei. Viziunea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos a pricinuit o aspiraţie a vieţii religioase cu precădere a Novgorodului din acea vreme. Este cunoscut şi faptul că popoarele slave nu aveau un trecut plin de evlavie către Născătoarea de Dumnezeu, deoarece s-au încreştinat doar spre finalul primului mileniu al erei creştine sub principele Vladimir cel Mare (980-1015); în vreme ce, celelalte popoare din Imperiul Bizantin erau deja creştine. În evoluţia temei iconografice va fi inclusă şi cea a Sfântului Roman Melodul, care s-a păstrat încă din veacul al VI-lea, din timpul împăratului Justinian cel Mare (527-565). Se confirmă astfel prezenţa sa în icoana Acoperământului şi datorită faptului că Cuviosul Roman Melodul este cinstit în Biserica Ortodoxă la data de întâi octombrie.

Cea mai veche reprezentare a scenei o întâlnim pe porţile de bronz a catedralei din Suzdal, tema concentrându-se la grupul de îngeri ce îşi înalţă mâinile către marele văl suspendat peste ei. Maica Domnului cu braţele ridicate în gestul rugăciunii îndreptate spre Dumnezeu este în centru, iar Hristos de asemenea, se observă în dreapta vălului. Redarea iconică este cunoscută sub denumirea de Pokrov şi datează din anul 1230.

Iconografia Acoperământului se dezvoltă cu precădere în veacurile al XV-XVII-lea. Maica Domnului fiind deseori redată pe fundalul unei biserici cu mai multe nave împreună cu sfinţii. Din grupul celor aleşi fac parte şi Cuviosul Roman Melodul şi împăratul Justinian aflat în faţa Sfintei Sofii.

O altă imagine rară a subiectului este cea întâlnită la mănăstirile Hurezi şi Govora. În ambele cazuri Fecioara apare reprezentată cu aripi şi mantie.

Tema surprinde printr-o compoziţie simetrică în care Maica Domnului este elementul central; în jurul ei se află grupaţi îngerii, iar deasupra lor se profilează acoperământul, asemeni unei draperii. Fecioara stă în picioare, pe norii cerului, în partea de sus a mulţimii cu braţele întinse, în atitudine de orantă, asemeni unei intercesoare pentru întreaga lume. În unele icoane se observă în mâinile ei un omofor episcopal ceea ce nu se înscrie în tema propriu-zisă. Prezenţa omoforului este legată de tema brâului. În registrul de jos stau alături sfinţii: Ioan Botezătorul cu un filacter desfăşurat pe care se află scris: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce Cuviosul Roman Melodul ne priveşte din mijlocul icoanei. El este înveşmântat cu un stihar de diacon şi ţine un fiacter cu Condacul de Crăciun. Andrei şi Epifanie se observă pe una din laturile scenei, de obicei în dreapta imaginii. Sfântul Andrei stă întors către ucenicul său, fiind îmbrăcat într-o mantie de sub care i se văd jumătate din trupul nud, picioarele şi braţele slăbite. Planul secund este delimitat de arhitectura unei biserici, iar la baza ei se ordonează iconostasul. Aceste detalii ne dau indiciile spaţiului ancestral al bisericii din Vlaherne unde a avut loc minunea, în unele cazuri biserica este o catedrală rusă cu cinci cupole.  În aceste coordonate estetice se înscrie şi exemplul propus de la mănăstirea Suceviţa din veacul al XVI-lea.

În Acatistul Acoperământului se pomenesc minunile săvârşite de Maica Domnului proslăvindui-se fecioria şi milostivirea sa către neamul omenesc şi către noi astăzi  cei ce îi aducem prinos de mulţumire, rostindu-i: Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte de cât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: bucură-te bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! (Condacul I).

Lect. Univ. dr. Marcel Munteanu