monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O mașină a luat foc, în mers, pe o stradă din Huedin

Pompierii au fost nevoiți să intervină în cazul unei mașini care a fost cuprinsă de flăcări în localitatea clujeană Huedin.

O autospecială de stins incendii a intervenit pentru a lichida flăcările ce au cuprins o autoutilitară pe strada Horea din orașul Huedin, izbucnite în jurul orei 13.50.
Vehiculul se deplasa în momentul în care șoferul a simțit mirosul de fum și a oprit pe marginea drumului, a apelat 112 pentru a solicita intervenția pompierilor și a încercat să stingă flăcările, sprijinit de alți participanți la trafic cu trei stingătoare din dotarea autoturismelor proprii, însă fără a reuși să stăpânească flăcările.
„Pompierii au stins în câteva minute incendiul și au sprijinit șoferul să retragă autoturismul de pe partea carosabilă. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare se pare că incendiul pornit de la o defecțiune la instalația electrică a autoutilitarei”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.