monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările la park and ride-ul de la Aeroport ar putea începe anul viitor

Primăria și Consiliul Județean Cluj și-au dat mâna și au încheiat un protocol de colaborare în vederea realizării unor parcări de tip „park&ride”.

Finanțată din bugetul Consiliului Județean, park and ride-ul ce urmează a fi construit în proximitatea Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu" Cluj-Napoca are drept principal obiectiv descongestionarea traficului și stimularea mobilității prin utilizarea mijloacelor de transport public în comun, în locul autovehiculelor personale.

În ce stadiu se află proiectul

„Sunt în faza de studiu de fezabilitate. Anul acesta se va finaliza studiul de fezabilitate și după ce este gata urmează să se facă partea de proiectare și de execuție. Teoretic, dacă lucrurile merg așa cum le=am stabilit, anul viitor ar trebuie să înceapă construcția acestui park and ride. Este absolut necesar ca cei care vin din zona Dej, Gherla, Bistrița, Baia Mare dacă vin în oraș să aibă posibilitatea să își lase mașina acolo, de acolo să ia mijloacele de transport în comun, astfel eliminăm o parte din trafic”, a explicat Dan Ștefan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.


Societatea declarată câștigătoare în urma desfășurării procedurii de atribuire a acestui contract de servicii este firma Hentza Business SRL, prețul pentru îndeplinirea contractului fiind de 830 000 lei, fără TVA.

Anul trecut, CJ Cluj a revocat dreptul de administrare al aeroportului asupra unui teren în suprafaţă de peste 4 hectare în vederea realizării unei parcări de tip park&ride. Cele 4 hectare se adaugă celor 12 hectare de teren din vecinătatea aeroportului pe care Alin Tişe a pus ochii încă din campania electorală când a promis realizarea unui centru internaţional de congrese şi expoziţii, lucru nerealizat nici până în ziua de astăzi.


1.000 DE LOCURI DE PARCARE ȘI STAȚII PENTRU AUTOBUZE

Parcarea de tip “park and ride” ar urma să aibă aproximativ 1.000 de locuri de parcare și ar urma să fie realizată sub nivelul solului, aproximativ cu o jumătate de nivel, astfel încât să poată fi ridicat și un etaj. Parcarea se află în zona de protecție a culoarului de zbor al avioanelor, motiv pentru care nu poate fi înălțată mai mult de unul sau două niveluri.

Potrivit protocolului de colaborare, Primăria Cluj-Napoca va asigura realizarea unor stații pentru mijloacele de transport în comun cu dotările și infrastructura aferentă, stații de bike sharing, amenajare acces auto/pietonal, iar Consiliului Județean îi revine realizarea, administrarea și întreținerea parcării “cu mențiunea că aceste facilități vor funcționa contra cost, taxele urmând a fi stabilite și încasate de către județul Cluj”.


Protocolul va fi valabil pe o perioadă de 49 de ani cu posibilitatea prelungirii.

“La intrările în Cluj astăzi funcţionează parcarea de la Polus ca o parcare park&ride, laşi maşina şi foloseşti transportul în comun. Consiliul Judeţean are o suprafaţă de teren adiacentă aeroportului care poate fi utilizat pentru un parking de acest fel. La fel dinspre Floreşti, suntem în discuţii cu reprezentanţii unui hipermarket şi cu USAMV pentru a realiza pe locaţia parcării Billa un parking suprateran”, spunea anul trecut primarul Emil Boc.