monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Surprize la Sala Polivalentă. Profit după patru ani de pierderi

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, locul unde se desfăşoară cele mai importante şi profitabile evenimente din Cluj a fost în pierdere din 2014, de când a fost înființată, până anul trecut, când a înregistrat un profit net de 1,6 milioane lei.

 Deși ani la rând Sala Polivalentă a fost în impas, 2019 pare să o aducă pe un drum mai bun. Societatea care administrează BT Arena prezintă un profit de aprope 200.000 lei.

În primele luni ale anului 2019, societatea care se aflată în subordinea municipalității, este pe profit, care a crescut și el față de prima estimare.  În primele 9 luni ale anului 2019, BT Arena a realizat un profit brut de 190.700  lei.


Potrivit notei de fundamentare privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 la Sala Polivalentă, BT Arena a desfășurat “activităţi de exploatare continuu, pe toată durata primelor 9 luni ale anului și are planificate activități până la sfârșitul anului”.

După primele 9 luni, Sala Polivalentă a realizat venituri totale de 428.200  lei. De la începutul anului și până acum, „bijuteria Clujului” a cheltuit 237.500  lei.


Conform conducerii Sălii Polivalente, creșterea veniturilor totale ale anului 2019 se datorează atragerii unui număr mai mare de parteneri pentru organizarea de evenimente.

Sala Polivalentă a avut în 2014 pierderi de 280.000 lei, în 2015 a înregistrat pierderi de 1,7 milioane lei, în 2016 pierderile Sălii Polivalente au fost de 730.000 lei, iar în 2017 a avut pierderi de aproape 670.000 lei. Pentru prima data, în 2018, societatea a avut un profit net de 1,6 milioane lei.