Povestea crucifixurilor gemene de la Cluj și Viena

 Unul este situat în Biserica Franciscanilor din Piața Muzeului, iar celălalt în Biserica „Sfânta Treime” de pe Alserstrasse din Viena.

Un sculptor german într-un atelier transilvănean

Povestea crucifixurilor este însă una veche, pornind de la începutul secolului al XVI-lea, pe când Renașterea își făcea apariția încet în aceste zone.

Astfel, într-un atelier din Transilvania, al unui important sculptor german, au fost create cele două crucifixuri despre care istoricii cred ca ar putea avea ca sursă de inspirație celebrul grup statuar Laocoon, aflat acum în muzeul din Vatican.

„Pierdute timp de aproape două secole, cele două opere de artă au fost redescoperite acum peste 300 de ani, când au ajuns în mâinile unui conducător militar și al unui civil ai Transilvaniei, care le-au donat celor două biserici, vieneză și, respectiv clujeană. Ambele opere de artă împodopesc acum un altar lateral al lăcașurilor de cult care le adăpostesc”, explică jurnalistul Bogdan Stanciu în volumul „Povești despre Cluj”.

Istoricul de artă clujean Nicolae Sabău a descoperit că cele două sculpturi din lemn care aparțin perioadei goticului târziu și a Renașterii timpurii ar fi fost realizate într-un atelier transilvănean de către sculptorul german Veit Stoss.

Descoperite la Sibiu, ajung la Cluj și Viena

Potrivit istoricului de artă Nicolae Sabău, cele două crucifixuri au fost redescoperite în anul 1699 la Sibiu. Nu se știe prin ce împrejurări, un crucifix ajunge la generalul austriac de origine franceză Jean-Louis de Rabutin, conte de Bussy, iar celălalt în proprietatea lui Sigismund Kornis, guvernator al Transilvaniei între 1713 și 1731.

„Cei doi conducători ai Transilvaniei vor dona crucifixurile câte unei biserici, chiar în anii în care au trecut în neființă. Astfel crucifixul lui Rabutin ajunge în 1717 la Biserica Sfânta Treime din actuala Vienă (pe atunci era situată într-o localitate independentă, Alservorstadt, alipită capitalei austriece doar în 1850), iar crucifixul lui Kornis revine Bisericii Franciscane din Cluj în 1731”, arată sursa citată.

Cele două crucifixuri sunt extrem de asmănătoare, aproape identice.  

„Puterea, vigoarea corpului atletic cu toracele bombat, cu coapsele bine conturate și brațele brăzdate de venele aparente, cu pagnusul ce-i învăluie mijlocul cu faldurile scurte și înfoiate, rânduite în formă de scoică, sunt în contrast evident cu expresia blândă și împăcată a feței. În ochii întredeschiși se mai citește o frântură din durerea pricinuită de nebănuitele cazne și umilințe la care a fost supus. Aceste suferințe i-au brăzdat o cută adâncă pe orbazul stâng”, descrie istoricul de artă Nicolae Sabău.

Specialiștii spun că, deși cele două crucifixuri au importanță istorică, dar sunt și deosebite din punct de vedere artistic, nu sunt scoase în evidență.