monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trafic BLOCAT între Cluj-Napoca și Oradea după un accident cu trei mașini

Trei mașini au fost implicate într-un accident în Poieni pe drumul între Cluj-Napoca și Oradea.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN1 Cluj – Oradea, în zona localității Valea Dragului, județul Cluj, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme. În urma evenimentului două persoane au fost rănite ușor.”, au transmis reprezentanții Poliției Rutiere.

"O autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au fost alertate ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Poieni, în jurul orei 17.00.


Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit trei autoturisme avariate și ocupanți ieșiți din acestea.
A fost consultate de către echipajele SMURD 4 persoane, dintre care și un copil de circa 3 ani, din primele evaluări se pare că au afecțiuni ușoare, și sunt transportate pentru investigații suplimentare la spital.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri pentru siguranța salvatorilor, precum și a persoanelor implicate în eveniment.", au transmis reprezentanții ISU Cluj.