monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atac cu spray paralizant într-un troleibuz

Un incident alarmant a avut loc într-un troleibuz care circula pe linia 25. Mai mulți tineri au dat cu spray paralizant, iar călătorii care se aflau în troleu au cerut șoferului să deschidă ușile și să îi lase să coboare.

„Oamenii au început să tușească și s-au plâns că nu mai pot respira”, a declarat un martor al incidentului.

Șoferul a reacționat prompt și, în cele din urmă, troleul a fost evacuat în stația de pe strada Memorandumului, fără a fi nevoie de intervenția ambulanței.


Conducerea Companiei de Transport Public a confirmat incidentul.

„Într-adevăr, niște tineri au dat cu spray paralizant într-un troleu care circula pe linia 25. Am trimis toate informațiile către Poliție, care acum încearcă să dea de urma celor care au provocat incidentul”, a declarat pentru Citynews.ro directorul CTP Cluj, Liviu Neag.


Din primele informații se pare că tinerii care au dat cu spray au coborât la următoarea stație. Oamenii legii vor folosi și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din troleu pentru a-i identifica pe atacatori.