Actualitate
Patronatul Producătorilor de Medicamente: „Fabricile de medicamente din România sunt ținta unor interese!”
Fabricile de medicamente din România sunt ținta intereselor care, prin manipularea „taxei clawback”, urmăresc închiderea lor și dispariția acestui sector strategic din România, potrivit PRIMER.
„Solicităm Guvernului Orban să își asume răspunderea și să abroge imediat OUG 77/2011, totodată să implice serviciile statului român pentru urmărirea și stoparea fenomenului dispariției medicamentelor românești”, transmit reprezentanții PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), care reunește 19 situri de fabricație din țară. PRIMER atrage încă o data atenția asupra deteriorării competitivității fabricilor de medicamente, care au o cota de piață de sub 4% și creștere de sub 2%, în condițiile în care importurile de medicamente cresc cu peste 20%.
„Stagnarea evoluției producătorilor de medicamente din Romania este efectul fiscalității paradoxale generate de «taxa clawback» care s-a dublat în ultimii 4 ani, obligând siturile de fabricație din țară să plătească bani pentru venituri realizate de alți jucători din piața farmaceutică”, a declarat Dragoș Damian, directorul executiv PRIMER.
„Este evident că, în condițiile în care acest segment economic face obiectul unor reglementări absurde, care denaturează competiția liberă, producătorii de medicamente nu pot să se dezvolte, trebuind să elimine medicamente din portofoliu și să se orienteze tot mai mult către producția de lohn. PRIMER a fost singura asociație profesionala care a arătat în ultimii 3 ani că există interese ca, prin creșterea «taxei clawback», România să devină captivă importurilor, în defavoarea pacienților și a economiei naționale”, a mai spus Damian.
PRIMER cere abrogarea OUG 77/2011
În acest context, solicitarea PRIMER către premierul Ludovic Orban este de a abroga imediat OUG 77/2011 (Ordonanță clawback) și de a implica serviciile statului român pentru a verifica cum se poate că, în decurs de 4 ani și în ciuda suplimentării bugetului pentru medicamente, taxa să sară de la 12,35% la 26,49% și nicio autoritate să nu facă nimic pentru corecția acestei anomalii și, mai ales, fără că pacienții să aibă un acces mai bun la medicamentele ieftine, din producție autohtonă.
„A venit momentul să nu se mai tragă de timp periclitând astfel un sector economic strategic pentru orice țară, ci să se ia măsuri serioase, asta incluzând și o investigație a serviciilor statului român în acest sector. Efectul «taxei clawback» este mai distructiv decât al OUG 114, pentru că prețurile la medicamente sunt controlate, astfel încât medicamentele fabricate în țară sunt nerentabile. S-a demonstrat în ultimii 4 ani că este falsă ipoteza conform căreia «taxa clawback» este o sursă de venituri bugetare și o formă de a stopa utilizarea medicamentelor scumpe, aceasta devenind de fapt o pârghie pentru închiderea fabricilor din țară și transformarea României într-un stat captiv importurilor”, a spus oficialul PRIMER.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din țară: AC Helcor, Antibiotice, B. Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva.