monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Despăgubiri în dosarul Colectiv. Clujul, pe listă!

Instanța a stabilit în dosarul Colectiv daune de peste 50 de milioane de euro pe care trebuie să le primească familiile victimelor, dar și cei care au scăpat cu viață din „clubul morții”. De asemenea, peste 8 milioane de euro vor merge către spitale din România și din străinătate pentru cheltuielile de spitalizare, dar și pentru transportul victimelor.

Instanța i-a obligat în solidar pe toți inculpații condamnați în dosarul Colectiv la plata tuturor acestor daune.

Printre cei care sunt obligați să plătească despăgubirile se numără fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului Colectiv, patronii firmei care s-a ocupat de instalarea artificiilor, primăria sectorului 4 și ISU.


În total, familiile persoanelor decedate în clubul Colectiv, precum și victimele care au supraviețuit vor primi 41 de milioane de euro. Sumele individuale sunt cuprinse între 50.000 de euro și 900.000 de euro.

De asemenea, spitalele din București și din țară vor primi despăgubiri de câteva milioane de euro reprezentând cheltuieli cu spitalizarea. Aceste sume vor fi plătite tot de cei condamnați în dosar.


Tribunalul București a pronunțat, luni, primele condamnări în dosarul Colectiv. Astfel, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului Colectiv la 11 ani și 8 luni fiecare. Pedepse spre maximum au primit și cei doi pompieri care au verificat clubul - 9 ani și 2 luni de închisoare.

Conform sentinţei, Cristian Popescu Piedone, dar şi patronii de la clubul Colectiv, funcţionarii din Pimrăria Sectorului 4, proprietarii firmei de artificii şi pompierii găsiţi vinvaţi de deflagraţia de acumpatru ani, sunt obligaţi să plătească 6.657,33 lei - ce reprezintă medicamente (2164,24 lei) şi materiale sanitare (4493,09 lei) - sumă care nu a fost defalcată raportat la pacienţi, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.