Actualitate
Luptă crâncenă pentru realizarea metroului clujean! Metroul SA își freacă mâinile, Metrans anunță riposta în instanță
Deși a câștigat inițial licitația pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis excluderea asocierii SWS Engineering SPA – Systra – Metrans Engineering.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat în data de 29 octombrie câștigătorul licitației care urma să efectueze studiile pentru realizarea metroului și trenului metropolitan clujean. Asocierea formată din trei firme din România, Italia și Franța a avut o ofertă de 30,186 milioane de lei și a obținut un punctaj de 98,94 puncte, depășind asocierea Metroul SA (România) – Padeco Co. LTD (Japonia), care a depus o ofertă mai mică, de 29,38 milioane de lei. Surpriză!
„Anulează raportul procedurii nr. 554410/ 29.10.2019, în partea ce privește evaluarea ofertei asocierii SWS Engineering – Systra – Metrans Engineering și în partea privind modul de calcul al punctajului acordat ofertei asocierii Metroul SA – PCL, precum și actele subsecvente acestui raport”, prevede o decizie a CNSC, care a dat astfel câștig de cauză celor de la Metroul SA. De altfel, proiectantul metroului bucureştean fusese cel care a depus contestaţie la licitaţia pentru studiile necesare construirii metroului.
După ce Metroul SA s-a plâns de depunctarea artificială a ofertei lor, acuzând municipalitatea că avea obligaţia să elimine din licitaţie asocierea declarată drept câştigătoare, întrucât din aceasta face parte chiar firma care a oferit consultanţă pentru elaborarea documentaţiei, Metrans răspunde la fel de zelos. Firma respinge conflictul de interese care a dus la excluderea sa din licitație de către CNSC și spune că se va adresa Curții de Apel pentru a contesta decizia CNSC.
Metrans susține cu tărie dreptatea sa
„Nu e vorba despre niciun conflict de interese, afirmațiile Metroul sunt pure speculații oportunist formulate cu scopul de a obține, cu orice preț, respingerea ofertei noastre. În continuare, vom depune plângere la Curtea de Apel și avem convingerea că, în final, se va demonstra că afirmațiile din contestație au un caracter pur speculativ și vor fi invalidate ca atare de către instanța competentă, superioară. Atât probele, cât și dispozițiile legale susțin poziția noastră în pofida celor reținute de către CNSC”, se arată într-un comunicat remis de Metrans, potrivit clubferoviar.ro.
„Referitor la acuzațiile privind conflictul de interes sau distorsionarea concurenței, menționăm că Metrans nu a fost implicat în elaborarea actualei documentații de atribuire, colaborarea anterioară cu Autoritatea contractantă a vizat o procedură fundamental diferită ca proiect. Decizia de modificare a proiectului aflat inițial în pregătirea Metrans a condus, de altfel, la încetarea raporturilor contractuale cu acesta. Se pot pune la dispoziție toate documentele transmise la CNSC de către Metrans în susținerea punctului de vedere propriu. Nu avem nimic de ascuns, diferențele sunt flagrante, ușor sesizabile și au fost în mod nejustificat ignorate de către CNSC”, se plâng cei de la Metrans Engineering.
„Nu ne-am blocat, haideți, să nu dramatizăm ceea ce reprezintă o procedură legală. Ca la examen, dai un examen, primești un rezultat, ai dreptul să faci contestație. Și aici, este o licitație, s-a anunțat un câștigător, au dreptul cei care au pierdut să facă o contestație, nu e nimic deplasat în asta. Contestația se soluționează între 30 și 60 de zile, potrivit legii, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (n.red. CNSC), după care se merge mai departe. Să nu privim în manieră dramatică, ca ceva ieșit din comun, este o procedură legală” – Emil Boc, după ce Metroul SA anunțase că va contesta licitația
CITEȘTE ȘI: Când vom avea metrou și tren metropolitan la Cluj-Napoca? Municipalitatea a dezvăluit termenele de realizare