monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copiii vin la şcoală cu râie şi păduchi

Controalele de rutină de la începerea anului şcolar au scos la iveală aproape 200 de elevi cu păduchi şi râie.

Aceştia şi-au prelungit vacanţa cu câteva zile până la rezolvarea problemelor.

Un studiu al Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că românii consumă, în medie, patru bucăţi de săpun şi două tuburi de pastă de dinţi pe an.

Triajul epidemiologic al elevilor se face la fiecare început de an şcolar de către medicii şcolari în mediul urban şi medicii de familie la sate. Scopul acestei acţiuni este depistarea bolilor contagioase, dar şi al bolilor parazitare, precum scabia şi păduchii.

Astfel, la începutul acestui an şcolar, medicii au controlat peste 78.000 de elevi din tot judeţul Cluj, fiind descoperiţi copii cu boli diverse, de la angine acute, cunoscute şi sub numele de amigdalite şi diaree, până la scabie şi păduchi.

Peste 1.200 de elevi, bolnavi din prima zi

Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj, numărul total al elevilor bolnavi la început de an şcolar a fost de 1.240. Într-un posibil top al bolilor depistate în urma triajului epidemiologic conduc detaşat anginele acute cu 838 de cazuri, din care 7 au fost streptococice. Specialiştii atenţionează că amigdalita este contagioasă, iar cea de cauză streptococică este contagioasă încă din primele faze ale bolii. Mai grav este că această afecţiune poate rămâne contagioasă timp de două săptămâni dacă bolnavul nu urmează un tratament. Din acest motiv, medicii recomandă izolarea copilului bolnav la domiciliu. „Se recomandă supravegherea colectivităţilor de către medic şi personalul mediu, cu aplicarea măsurilor de izolare, la primele simptome sau semne. De asemenea, se recomandă triaj epidemiologic zilnic la intrare în colectivitate şi reintrarea în colectivitate, cu aviz epidemiologic”, a declarat doctorul Mihai Moisescu, director adjunct al DSP Cluj.

Păduchii, pe locul doi în top

Pe locul doi în topul bolilor cu care revin elevii la şcoală după vacanţă se află pediculoza sau păduchii, fiind depistate 161 de cazuri. Medicii au mai descoperit 56 de elevi cu micoze, acesta fiind un nume generic dat bolilor infecţioase provocate de ciuperci microscopice. La începerea noului an şcolar, au fost depistaţi şi 46 de elevi cu râie, 11 cu boală diareică acută şi 128 cu alte boli infecţioase.

Patru săpunuri pe an...

Un studiu al Institutului Naţional de Sănătate Publică relevă faptul că românii consumă doar patru săpunuri şi două tuburi de pastă de dinţi pe an.

Un alt studiu, realizat în primăvara acestui an de către Gfk România arată că gospodăriile şi-au redus cheltuielile cu produsele de îngrijire personală, pe fondul crizei financiare, în monedă naţională scăderea fiind de aproape 11%. Printre categoriile cu cele mai drastice reduceri în volum se numără deodorantele (-19%), şamponul (-14%), dar şi pasta de dinţi şi săpunul de toaletă (-12% fiecare).