Actualitate
Erou în timpul liber! Un jandarm clujean a salvat o tânără agresată ÎN PLINĂ STRADĂ
Deși se afla în timpul său liber, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voeovod” Cluj nu a ezitat nicio clipă să dea o mână de ajutor unei femei.
Sâmbătă, în jurul orei 19:00, sergentul major Darius Biriș se afla în zona Pieței Bobâlna, din municipiul Dej, atunci când a observat pe trotuar un bărbat care avea o discuție aprinsă cu o tânără. Jandarmul clujean a observat apoi cum individul a trecut la agresiune fizică, strângând-o pe tânără de gât.
În acel moment, Darius Biriș a coborât din maşina în care se afla cu prietenul său pentru a aplana situaţia conflictuală, moment în care agresorul a lovit-o cu pumnul în față pe tânăra care a căzut inconștientă pe trotuar. Deşi jandarmul şi-a dezvăluit identitatea, agresorul a încercat să îl lovească, încercând fără succes să fugă, fiind prins și imobilizat.
Sergent major Darius Biriș a sunat la 112, cerând sprijinul unui echipaj de poliție. La sosirea poliţiştilor, jandarmul clujean l-a predat pe bărbatul agresiv, care s-a dovedit a fi cunoscut de către oamenii legi cu antecedente penale.