monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După 2 mandate şi 8 ani irosiţi, Centrul de Deşeuri este “singurul proiect important” pentru Alin Tişe

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, “ameninţă” din nou cu finalizarea parţială, în acest an, a proiectului Centrului de Deşeuri. Acelaşi Tişe care şi în anii 2018 şi 2019 era încrezător că acestă investiţie va fi dată în funcţiune.

“(...) Un singur proiect important. Un proiect important şi care are termen de finalizare în acest an, respectiv finalizarea Centrului de Managament Integrat al Deşeurilor. Sunt foarte multe discuţii despre acest centru. Este de departe cel mai complicat proiect derulat de Consiliul Judeţean, este un proiect extrem, extrem de complicat şi un proiect care a avut foarte multe obstacole. Cu toate acestea ne apropiem de final. Ar fi pentru acest judeţ o mare realizare să avem o soluţie pentru gunoaiele Clujului pentru următorii 20 de ani. Este un proiect care se apropie de final, din punct de vedere tehnic o parte din proiect este gata, respectiv celulele de depozitare, la fel avem staţia de osmoză, la fel avem benzile de preselectare, respectiv sortare. De departe, din punct de vedere al proiectelor, cred că finalizarea Centrului şi dat în folosinţă parţial prima celulă, este de departe cel mai important proiect pentru cetăţenii acestui judeţ”, a spus Alin Tişe.

Reamintim că recent Consiliul Județean Cluj a cerut Agenției de Mediu emiterea autorizației de mediu pentru acest obiectiv. Lucrările de execuție ale Centrului de Deșeuri au fost începute în 2012 (în primul mandat al lui Alin Tişe) și întrerupte în anul 2014. În timpul execuției, în zona celulei de depozitare au apărut fenomene de instabilitate a versantului.


CITEŞTE ŞI

Consiliul Județean Cluj raportează „electoral” finalizarea unor lucrări realizate doar 0%