monitorulcj.ro Menu
Actualitate

5,3 kilometri din Autostrada Transilvania vor fi dați în folosință la începutul verii

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat vineri, la Cluj, că în luna iunie vor fi daţi în trafic 5,3 km din Autostrada Transilvania, între Borş şi Biharia.

„Vom finaliza 5,3 km de la Borş la Biharia, pentru prima dată în istorie înaintea celor din Ungaria, acest capăt de autostradă în luna iunie, iar acest obiectiv va fi dat în trafic. De la Biharia la Chiribiş sperăm ca instanţa să se pronunţe cât mai repede, pentru a semna contractul de proiectare şi execuţie", a spus Lucian Bode.

El a adăugat că a fost reluată licitaţia pe sectorul Chiribiş-Suplacu de Barcău.


„De la Chiribiş la Suplacu de Barcău este de neimaginat cum o companie din Croaţia câştigă licitaţia pe acest tronson, în condiţiile în care era în faliment în ţara de origine. Aici am reluat procedura de licitaţie. De la Suplacu de Barcău la Nuşfalău, ANAP ne-a confirmat că documentaţia este în regulă şi vom scoate la licitaţie în zilele următoare proiectarea şi execuţia pentru tronson", a menţionat ministrul Transporturilor.

De asemenea, în martie vor fi scoase la licitaţie tronsoane pe sectorul Nădăşelu-Nuşfalău.


"Din 2019, de când s-au publicat anunţurile de licitaţie, a trecut un an de când tot răspundem la clarificări. Nu mai avem timp şi avem toleranţă zero faţă de amânările nejustificate pentru a răspunde la clarificări. În luna martie ne asumăm că scoatem la licitaţie, proiectare şi execuţie aceste secţiuni, cu excepţia tunelului Meseş", a mai precizat ministrul Lucian Bode.