Actualitate
Boc, deranjat de contestaţiile la metroul Cluj
Emil Boc s-a declarat nemulţumit că se lungeşte licitaţia pentru metrou din cauza contestaţiilor depuse atât la Cluj, cât și la București.
„Uitaţi-vă la trenul metropolitan şi la metrou. Deja suntem de vreo două luni şi jumătate într-un joc de-a şoarecele şi cu pisica. Se contestă la Cluj, se contestă şi la Bucureşti. Se judecă la Cluj, se amână la Bucureşti. Măi, fraţilor, da' ce Dumnezeu facem cu toată treaba asta în ţara asta, nu suntem aceeaşi ţară?”, a întrebat iritat primarul Emil Boc.
Acesta a explicat că dosarul contestaţiei de pe rolul Curţii de Apel Cluj este suspendat pentru că se aşteaptă decizia de la Bucureşti, iar la Bucureşti s-a amânat cererea pentru săptămâna viitoare.
„Una dintre firme a atacat şi la Cluj, şi la Bucureşti. Probabil se va desţeleni. Cred, că într-o lună se separă apele, ori într-o parte, ori în alta, să se stabilească odată cine este câştigătorul!”, a adăugat Boc.
Edilul speră ca noua legislaţie privind achiziţiile publice să ajute şi Clujul, astfel încât să se dea o soluţie mai repede, oricare ar fi ea.
„OK, dar daţi o soluţie, să ştim câştigătorul ca să mergem mai departe. Dacă vom sta luni şi ani în şir în instanţe, când vom mai cheltui banii?”, a întrebat retoric Emil Boc.