monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine-concerte de excepție la TIFF 2020: „Faust” și „Malombra”

Filmele clasice primesc un suflu nou la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie) în spectacole unice - experimente cu muzică și film, fuziuni între clasic și electro, jazz, pop sau rock.

Unul dintre cei mai buni artiști din lume care acompaniază live filmele mute vine la TIFF duminică, 31 mai, de la 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Maestru incontestabil al improvizației, Jean-François Zygel va acompania live Faust (1926), capodopera lui F.W.Murnau. Un nume singular în universul muzical, Zygel este pianist și compozitor, a inițiat în 2002 cursurile de improvizație la pian la Conservatorul din Paris și, cu mult umor și pasiune, a popularizat muzica simfonică în emisiuni radio și TV de succes din Franța. Zygel a colaborat cu nume precum Michel Portal, Ibrahim Maalouf, Bobby McFerrin, Antoine Hervé, Sly Johnson. Cel mai recent album al său, L'Alchimiste, a fost lansat de Sony.

„La TIFF, voi acompania pentru a 12-a oară incredibilul film realizat de genialul Murnau. Umbre și lumini, lacrimi și străfulgerări, o terifiantă luptă între bine și rău, haos și revelații, inocență și pierzanie. Forța de expresie și intensitatea imaginilor vă vor cuceri, sunt convins, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când am acompaniat acest film”, transmite Zygel. Pe 1 iunie, celebrul artist va susține și un masterclass la TIFF - detaliile vor fi anunțate în curând. Cine-concertul este organizat în parteneriat cu Institutul Francez.

TIFF 2020 va fi, totodată, gazda unei premiere absolute în România: două compozitoare, dirijoare și interprete au acceptat provocarea de a compune coloane sonore pentru un film mut, un clasic al genului gothic melodrama, Malombra (1917), în regia lui Carmine Gallone. Julie Roué (Franța) și Simona Strungaru (România) își vor dezvălui pentru prima dată versiunile live la TIFF 2020, în două zile diferite, la Cercul Militar din Cluj-Napoca. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Festival La Rochelle Cinéma din Franța, renumit pentru cine-concertele sale, unde va avea o a doua reprezentație.

Îmbibată de emoție și tensiune, Malombra este o silent diva melodrama tipică epocii și unul dintre filmele de început semnate de prolificul cineast italian Carmine Gallone. În atmosfera gotică a unui castel, Marina di Malombra – interpretată de o celebritate a vremii, Lyda Borelli – descoperă scrisoarea unei femei aparent ucise de unchiul ei. Tânăra începe să se identifice cu ea și caută să se răzbune.  
Filmul va beneficia de un soundrack tehno pop experimental, în premieră absolută, pe 30 mai, de la ora 19.00, la Cercul Militar din Cluj, când Julie Roué îl va acompania live alături de percuționistul Stan Delannoy. Julie Roué cântă la pian, chitară și multe alte instrumente și transformă în muzică tot ce-i cade în mână: scoici, sticle și cutii de metal. Muzica sa e o fuziune între clasic, jazz, electro, world music și experimental, cu o puternică influență pop. A compus coloana sonoră a peste 40 de filme, unele premiate la Cannes, iar anul trecut și-a lansat primul album electro pop, About Luke.
Apreciată pentru experimentele sale pe clasic, jazz și electro, Simona Strungaru își va interpretata propria versiune, în premieră absolută, pe 4 iunie, de la ora 19.00, tot la Cercul Militar, alături de alte două nume mari ale scenei românești: Sebastian Burneci (trompetă) și Adi Tetrade (percuții). Simona revine la TIFF după ce, în 2016, a dirijat Orchestra Operei Maghiare într-un cine-concert memorabil la Castelul Banffy: Haxan. Pianistă, dirijoare și compozitoare, Simona este dirijor permanent al Bucharest Jazz Orchestra și Sonomania, a compus suite simfonice pentru orchestră, live electronics și live street art, coloane sonore pentru animații și musicaluri. A colaborat cu trupe (Urma, Cobzality), artiști (trompetistul american Alex Sipiagin) și orchestre de renume, iar anul trecut a lansat proiectul Firestarter by DIOSA (un alter-ego al artistei, inspirat de filme horror), orchestrând piesele The Prodigy pe scena festivalului Awake.

Au fost puse în vânzare abonamentele TIFF! Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Detalii, aici:

 

Etichete: concerte faust tiff