monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CTP are un buget de 184,8 milioane de lei în 2020. Principalele investiții: 6 tramvaie, 10 autobuze pentru elevi și 64 sisteme de ticketing

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca estimează venituri de 184,8 milioane de lei în 2020. Cheltuielile pentru investiții bugetate pentru anul acesta sunt de 73,5 milioane de lei, cea mai mare parte din bani provenind din fonduri europene.

Proiectul de buget pe 2020 al Companiei de Transport Public va fi dezbătut de consilierii locali în ședința de vineri, 28 februarie. Potrivit proiectului, CTP estimează venituri de 184.803.000 lei pentru anul acesta, din care 170.898.000 lei sunt venituri din transportul călătorilor. De asemenea, o creștere a veniturilor cu 8.727.000 lei va fi obținută prin anularea taxei speciale la transport, propusă de CTP începând cu luna martie. Taxa specială a fost impusă în 2014, sub forma unui procent de 6,65% care se aplică la toate tarifele biletelor și abonamentelor, care este virat bugetului local Cluj-Napoca pentru achiziția de mijloace de transport în comun.

Veniturile din amortisment prognozate pentru anul 2020 sunt de 7,9 milioane de lei, iar la capitolul „venituri din activități diverse” este estimată suma de 5,2 milioane de lei, constituind o creștere cu 4,4% față de anul anterior.


Cheltuielile estimate pentru 2020 sunt de 183.293.000 lei, din cea mai mare sumă va fi alocată cheltuielilor de exploatare: aproximativ 180 milioane de lei. Cheltuielile cu personalul se ridică la 106 milioane de lei, în timp ce cheltuielile cu bunuri și servicii ajung la 46 milioane de lei.

Mai mult, dintr-un credit contractat în 2016 de la Raifaissen Bank pentru o perioadă de 10 ani, CTP va returna anul acesta suma de 11,6 milioane de lei.


Investiții de 73,5 milioane de lei, în 2020: 6 tramvaie, autobuze pentru elevi și noi sisteme de ticketing

Din suma totală de 73.560.300 lei propusă la investiții, peste 58,6 milioane de lei sunt bani din fonduri europene, dar și din alocări de la bugetul municipiului.


Principalele investiții propuse pentru anul acesta:

Din fonduri proprii


- 10 autobuze articulate second hand – 1,58 milioane de lei

- Un microbuz panoramic nou – 730 mii de lei


- 2 autobuze nearticulate noi pentru transportul elevilor: 1,26 milioane lei

Din fonduri europene/alocări de la primărie

- 6 tramvaie Astra noi – 46,4 milioane de lei

- 8 autobuze nearticulate noi pentru elevi – 5,04 milioane de lei

- 64 sisteme noi de ticketing – 2,57 milioane de lei

- O stație de redresare cu telecomandă – 4,6 milioane de lei

În anul 2019, 196.369.412 persoane au călătorit cu mijloacele de transport CTP, cu 3,09% mai mult decât în anul precedent.

Etichete: buget ctp investitii