Actualitate
Asia de Gilău! Vietnamezii de la o fermă de pui, acuzați că se înfruptă din CÂINII sătenilor
Acuzații șocante aduse la adresa unor vietnamezi, angajați la o fermă de pui din comuna clujeană Gilău.
Un localnic a fost cel care i-a reclamat la poliție că vietnamezii i-ar fi furat câinele, legat în lanț, pe care l-ar fi mâncat. Ulterior, agenții au găsit în frigiderul asiaticilor resturile unui animal pe care le-au trimis specialiștilor, pentru a stabili ce tip de carne este. După această întâmplare, localnicii susțin că, în ultima vreme, mai mulți câini au dispărut din comună.
„Au atacat câinele, nu știu, i-au dat cu spray, sau l-au lovit în cap... că era foarte rău. Și după, am văzut că era dezlegat din legătoare și pata de sânge acolo, am mers pe urme. În câteva locuri l-au lăsat jos, că era greu, a fost foarte gras câinele. Și am mers direct până la o hală, acolo unde stau vietnamezii ăștia”, a declarat Cristian Pleșa, paznicul Castelului Rákóczi-Bánffy din Gilău, potrivit stirileprotv.ro.
„La data de 22 februarie, în jurul orei 08:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rákóczi-Bánffy din comuna Gilău. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale. În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.
La ferma de pui din Gilău lucrează circa 30 de muncitori din Vietnam. Proprietarii fermei nu au vrut să comenteze situația, așa cum nici muncitorii nu au avut voie să iasă din clădire ca să dea declarații presei. Deocamdată, polițiștii nu au vreun suspect în acest caz și se așteaptă ca medicii veterinari să spună de la ce animal provine carnea găsită în frigiderul vietnamezilor.
CITEȘTE ȘI: Rațele și vânătorii... pe Canalul Morii! Caz uluitor la Gherla cu doi vietnamezi în prim-plan