Actualitate
Comisarul Mariya Gabriel, la Cluj: „Orizont Europa, investiție în și pentru viitorul nostru”
Mariya Gabriel, comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, membru al Comitetului Regiunilor, au participat joi, la un dialog cu cetățenii cu tema „Orizont Europa: provocări și perspective”.
Dialogul cu cetățenii a avut loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca. Tema sa centrală a fost viitorul program-cadru pentru cercetare și inovare „Orizont Europa”, ce va impulsiona impactul științific, economic și societal al fondurilor europene. Orizont Europa investește în modelarea viitorului prin intermediul cercetării și inovării. Programul poate oferi sprijin pentru transformarea provocărilor în oportunități, îmbunătățind astfel viața cotidiană a europenilor. Dialogul cu ceățenii a oferit un excelent forum pentru discuții în ceea ce privește impactul programului și, în special, a principalelor sale noutăți, cum ar fi Consiliul european pentru inovare sau Misiunile Orizont.
„Programul are ca scop să ofere Europei un nou impuls pentru o poziționare la nivel global. Orizont Europa are potențialul de a deveni cel mai important și ambițios program UE pentru cercetare și inovare de până acum. Pornim de la succesul programului Orizont 2020 și construim mai departe prin promovarea unui sprijin puternic pentru inovarea avansată prin intermediul Consiliului european pentru inovare, prin crearea unui impact sporit în baza misiunilor de cercetare-inovare și prin raționalizarea peisajului din domeniul parteneriatelor”, a punctat Mariya Gabriel.
„Investițiile la nivel local și regional în ecosistemul de inovare vor permite, de asemenea, găsirea în mod eficient de soluții la problema «exodului de creiere» prin transformarea lui într-un «influx de creiere». Politica de coeziune deja oferă răspunsuri acestei provocări, însă programul Orizont poate furniza un sprijin important prin acțiuni la nivel local și colaborarea mai eficientă cu orașele și regiunile”, a declarat Emil Boc, raportor pentru Avizul CoR privind „Exodul creierelor în UE: abordarea provocării la toate nivelurile”.
Dezbaterea s-a concentrat pe subiecte din domeniul inovării, cercetării, tineretului și startup-urilor, prin intermediul acestora subliniindu-se oportunitățile concrete care există pentru audiența locală. Discuțiile s-au axat pe modul în care exodul de creiere poate fi transformat în mobilitatea acestora, pe modalitățile de garantare a justiției sociale, pe importanța participării active a cetățenilor în identificarea priorităților pentru Misiunile Orizont, pe accentul pus pe investițiile în startup-urile și IMM-urile ce se concentrează pe soluții durabile și tehnologii „verzi”, pe construirea unei rețele de orașe europene ce promovează inovarea și pe nevoia de a utiliza mai bine și mai eficient resursele.
În mod specific, în domeniul educației, accentul trebuie pus pe creșterea sinergiei cu programul Erasmus+ în contextul îndeplinirii priorităților Pactului ecologic european, pe mărirea gradului de implicare a universităților europene în elaborarea de strategii la nivel european, pe sprijinirea dezvoltării de alianțe între universitățile din UE, pe conexiunea sporită dintre educație, cercetare și inovare pe piața muncii, precum și pe dezvoltarea unui spațiu european al cercetării. Nu în ultimul rând a fost subliniată importanța furnizării și promovării de informații în ceea ce privește oportunitățile existente, fie în termeni de fonduri, fie de alte tipuri, precum și privind rezultatele obținute din acțiunile de cercetare și inovare.
La final, comisarul Gabriel a trecut în revistă următorii pași din procesul de planificare strategică, care vor defini prioritățile incluse în apelurile de propuneri de proiecte din primii patru ani ai programului Orizont Europa. Înaltul oficial european a confirmat angajamentul Comisiei Europene de a asculta cetățenii, inclusiv tinerii, și de a lua în considerare nevoile lor în procesul de configurare a programului Orizont Europa.
„Ideea cu care plec, eu personal, de la această dezbatere este nevoia de a promova accesul tuturor la programul Orizont Europa. Împreună cu comisarul Gabriel, am aflat de la studenții și cercetătorii noștri că putem face mai multe pentru a elimina diferențele dintre regiuni astfel încât să răspundem provocărilor ce ne stau în față, cum ar fi schimbările demografice sau exodul de creiere. Din propria mea experiență în Cluj-Napoca, un oraș pe care îl numim cu mândrie un «oraș inteligent», cred că un accent puternic pus pe orașele inteligente ar trebui să aibă fie întârit de o solidă dimensiune regională a Misiunilor din program. Un ecosistem regional de inovare ar putea fi un instrument de implementare deosebit de bun pentru aceste Misiuni”, a precizat Boc.
Dialogurile cu cetățenii îi implică pe toți membrii Comisiei Europene și au loc în toate statele membre UE.