Actualitate
Arafat, noi precizări despre vârful pandemiei în România! Când ar putea să scadă numărul îmbolnăvirilor
Raed Arafat a vorbit despre vârful pandemiei de COVID-19 în România. Secretarul de Stat se aşteaptă ca spre finalul lunii să se scadă numărul treptat.
Secretarul de Stat a declarat că autorităţile se aşteaptă la un val de îmbolnăviri după sărbătorile pascale din acest weeekend, iar vârful pandemiei ar putea fi pe 23-24 aprilie.
“Avem un model care zice că vârful va fi zilele acestea. Asta ar însemna să ajungem la un platou sau să începem să scădem. E alt model care zice că până în 23-24 aprilie va fi vârful.
Mai e un model care zice că 4-6 mai va fi vârful. Un model optimist poate să devină foarte pesimist dacă fazele pe care s-a făcut calculul se schimbă. Calculul e făcut luând în considerare măsurile luate, măsurile de distanțare, limitările. Dacă limitările sunt încălcate și nu sunt respectate, tot acest model de calcul se schimbă și trebuie refăcut.
Și atunci, e posibil să găsim un model mult mai pesimist. Nu am să lansez cifre, rămâne să vedem cum vom evolua. Noi avem speranța ca vârful să-l atingem undeva la sfârșitul lunii aprilie-mai și de atunci să mergem în jos. Totul depinde de cum ne comportăm în această perioadă”, a declarat Arafat la Antena 3.
Citeşte şi: