monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Barcelona, viața revine la normal. De azi ai voie să faci mișcare individual

Alergători, ciclişti şi surferi au ieşit sâmbătă dimineaţa devreme din locuinţele lor, în întreaga Spanie, pentru a face mişcare, după ce guvernul a început să relaxeze restricţiile impuse pentru combaterea coronavirusului şi le-a permis adulţilor să iasă din case pentru prima dată în şapte săptămâni.

Barcelona, viața revine la normal. De azi ai voie să faci mișcare individual

În Barcelona, alergători şi biciclişti au umplut falezele, iar surferii şi alţi iubitori de sporturi nautice s-au bucurat de valuri, transmite Reuters.

Pandemia de COVID-19 a lovit grav Spania

Spania, una dintre cele mai grav lovite ţări de pandemia de COVID-19, a impus din martie o carantină strictă, izolând la domiciliu cea mai mare parte a populaţiei, care nu a avut voie să iasă decât pentru activităţi considerate esenţiale.

Activităţile sportive şi plimbările au fost interzise, în contextul în care autorităţile au făcut eforturi să stopeze răspândirea pandemiei şi au încercat să limiteze povara asupra sistemului sanitar.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a cerut populaţiei să respecte recomandările referitoare la păstrarea distanţei sociale şi să acţioneze cu prudenţă.

„Astăzi, facem un nou pas în ceea ce priveşte măsurile de relaxare a izolării, dar trebuie să o facem cu prudenţă şi responsabilitate. Virusul este tot aici”, a scris Sanchez pe contul său de Twitter.


CITEȘTE ȘI:

Care vor fi primele restricții ridicate în 15 mai. Anunțul premierului Ludovic Orban