monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un nou regulament pentru parcări a fost pus în dezbatere publică. NOILE PREVEDERI

Noul regulament privind închirierea locurilor de parcare a fost lansat în dezbatere publică de Primăria Cluj-Napoca.

Un nou regulament pentru parcări a fost pus în dezbatere publică. NOILE PREVEDERI

Conform regulamentului pus în dezbatere publică, cererile pentru locul de parcare se depun anual, iar valabilitatea încetează la data de 31 decembrie a anului în curs. De asemenea, sunt reglementate situațiile în care abonatul unui loc de parcare decedează sau divorțează. 

Un singur loc de parcare/locuitor, maxim 2/locuință

O condiție obligatorie pentru primirea unui loc de parcare este ca autoturismul solicitanților să aibă inspecția tehnică la zi, dar și ca proprietarul mașinii să nu mai dețină un alt loc de parcare, garaj sau copertină. Astfel, regulamentul prevede că unei persoane fizice sau juridice îi poate fi alocat un singur loc de parcare. De asemenea, pot fi alocate maxim două locuri de parcare pentru aceeași locuință sau punct de lucru, însă atribuirea celui de al doilea loc de parcare se va face numai după epuizarea cererilor depuse pentru primul loc de parcare.


Subînchirierea locurilor de parcare este interzisă, se mai arată în documentul citat, iar nerespectarea acestei prevederi duce la retragerea abonamentului de parcare de la titular. Abonații pot însă să facă schimb între locurile de parcare, pe baza unei cereri scrise.

Proprietarii de garaje, prioritate la redistribuirea locurilor de parcare

În cazul demolării garajelor, locurile de parcare reamenajate vor fi repartizate cu prioritate persoanelor care au avut contract de închiriere a terenului public pentru garaj sau abonament valabil și au respectat prevederile acestuia. 


Pentru parcările din zona centrală și a parking-ului Moților se păstrează regimul de plată cu ora, pentru acestea nefiind valabil niciun tip de abonament sau contract. În parkingurile de cartier, este posibilă încheierea locruilor de parcare prin abonamente.

Reguli și pentru locurile de parcare a bicicletelor

Noul regulament aflat în dezbatere publică stabiliște prevederi privind locurile de parcare pentru biciclete din parkingul Primăverii și parkingul Băișoara, după ce propunerea a fost votată de clujeni prin procesul de bugetare participativă. Locurile de parcare pentru bicilete vor fi supuse acelorași reguli ca și locurile pentru mașini, iar proprietarii vor putea plăti un abonament anual.


Documentul prevede că locurile de parcare pentru biciclete vor putea fi atribuite pe bază de abonament anual cu prioritate pentru persoanele fizice care au domiciliul stabil sau reședința în apropiere, în ordinea depunerii cererilor. Și în cazul bicicletelor este impusă o limită de maxim 2 locuri/proprietar și de cel mult 4 locuri pentru aceeași unitate locativă. Pentru anul în curs, costul unui abonament pentru parcare de biciclete este de 50 de lei pe an.

CITEȘTE ȘI


Park & ride-ul de pe Calea Florești bate pasul pe loc. "Sunt 3 proprietari care nu se înțeleg între ei"

 

Parcare gratuită în Cluj-Napoca pentru cadrele medicale, pe perioada stării de urgență