monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Iubire penală la Ministerul Sănătății. Șeful auditului, incompatibil și acuzat că a fost promovat ilegal de iubita sa

Mihai Constantinescu ocupă o funcție de conducere în MS, deși a fost declarat incompatibil de către ANI. Mai mult, iubita acestuia, un alt nume cu răsunet în Ministerul Sănătății este acuzată de un deputat clujean că l-a promovat ilegal.

Iubire penală la Ministerul Sănătății. Șeful auditului, incompatibil și acuzat că a fost promovat ilegal de iubita sa

Mihai Constantinescu este șeful Serviciului de audit al Ministerul Sănătății. El coordonează misiunile de control la spitale și toate celelalte instituții ale sistemului public de sănătate. În noiembrie 2018 a fost găsit incompatibil de ANI, scrie Libertatea.

Mihai Constantinescu „nu poate dirija un proiect concomitent cu funcția de șef audit”, a argumentat ANI. Instanța a confirmat starea de incompatibilitate sesizată de ANI, iar Mihai Constantinescu a pierdut ulterior două contestații. Deși incompatibil, a rămas gestionar de fonduri europene.


Între apeluri, în luna august 2019, Constantinescu a continuat să fie managerul unui proiect pe fonduri europene. Numele este: „Consolidarea capacității administrative a Ministerului Sănătății și a unităților aflate în subordonare, coordonare și sub autoritate prin implementarea unitară a Sistemului de Management al Calității bazat pe standardul SR EN ISO 9001:2015”. Valoarea proiectului: 12,4 milioane de lei

Proiectul, al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății, a fost demarat pe 9 august, pe o durată de 30 de luni, în valoare totală de 12,4 milioane de lei, din care 10,5 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, restul de 1,9 reprezentând contribuția MS. 


În cadrul acestuia, ministerul a achiziționat echipament electronic de la firma Union CO SRL. Doar că, potrivit documentelor, 11 laptopuri sunt de negăsit, recepționarea echipamentului fiind făcută în absența unui reprezentant al furnizorului și a unei comisii de recepție!

Iuliana Costin, martoră și parteneră de viață

Din comisia de recepție a făcut parte și Iuliana Costin, șefa Direcției de Resurse Umane a Ministerului Sănătății, dar și noua parteneră de viață a lui Mihai Constantinescu, conform pozei de profil a acestuia de pe Facebook.


Din declarațiile Iulianei Costin făcute la audierea sa, reiese că nu a asistat la livrarea laptopurilor, deși făcea parte din comisia de recepție și nu știa datele contractului.

„Nu a știut data la care vor fi livrate, ci știa doar că trebuie livrate, nu știa că la recepție trebuie să participe și un reprezentant al furnizorului și ulterior citirii contractului a aflat că produsele trebuiau livrate la etajul 5 din minister”


După analizarea declarațiilor și documentelor, Comisia de Disciplină a decis că Mihai Constantinescu nu și-a respectat sarcinile de serviciu și atribuțiile din fișa postului și a propus aplicarea acestuia a sancțiunii disciplinare „”mustrare scrisă”. 

Emanuel Ungureanu: Iuliana Costin l-a promovat prin trafic de influență pe Mihai Constantinescu

Deputatul clujean Emanuel Ungureanu a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare în care Iulia Costin spune că iubitul său a fost promovat în Ministerul Sănătății datorită ei.


„Iuliana Costin, vocea din înregistrare, una dintre cele mai puternice femei din Ministerul Sănătății, l-a promovat prin trafic de influență pe Mihai Constantinescu, în funcția de șef serviciu Audit. Promovarea s-a făcut ILEGAL, în septembrie 2014, prin structura din minister condusă de Iuliana Costin, cu toate că Mihăiță-inimă zburdalnică nu avea masterul terminat dar începuse în forță idila cu focoasa Iuliana. Tot iubirica Iuliana i-a facilitat accesul iubitului la un proiect european, l-a făcut lector, ce să mai... destinul de funcționar public cu bani mulți a lui Mihai a depins de grațiile doamnei cu părul de foc(mai ascultați din nou înregistrarea, e aprigă când se supără, nu?)”, a arătat deputatul clujean.