monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Cum arată noul parc al clujenilor, din cartierul Între Lacuri

În acest weekend a fost inaugurat un nou parc în Cluj-Napoca, mai devreme cu o lună decât fusese prevăzut initial.

FOTO. Cum arată noul parc al clujenilor, din cartierul Între Lacuri

„Am finalizat lucrările de amenajare a Parcului Între Lacuri. Parcul a fost finalizat înaintea termenului prevăzut în contract (27 iunie 2020). Acest parc este primul dintr-o serie de proiecte pe care le pregătim și prin care vrem să amenajăm peste 100 ha de spații verzi noi în oraș”,  a transmis Ovidiu Câmpean, director de dezvoltare la Primăria Cluj-Napoca.

Parcul Între Lacuri cuprinde diverse tipuri de zone de recreere și de joacă, stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, toalete automate și spații verzi de aproape 6.000 mp, pe lângă alei, zone de fitness și alte amenajări.


„Parcul de 9.450 mp în suprafață va deservi nu doar cei 9.000 de locuitori ai zonei Între Lacuri, ci, sperăm noi, și pe alți clujeni din cartierele apropiate și nu numai”, spus Emil Boc.

Parcul a fost realizat prin finanțare europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Os. 4.2. Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reședința de județ. Valoarea toatală a proiectului este de 11.110.587,54 lei, din care 9.431.345,35 lei este valoarea nerambursabilă.


CITEȘTE ȘI:

Patru dintr-o lovitură! Trei străzi și un parc, inaugurate în 15 mai

 


Unde se pot relaxa clujenii FĂRĂ DECLARAŢIE pe durata STĂRII DE ALERTĂ