Actualitate
Relaxarea restricțiilor i-a scos pe clujeni din case. În zonele verzi au rămas în urma lor gunoaie
Relaxarea restricțiilor i-a scos pe oameni din casă după două luni de izolare. Mulți au ales să își petreacă timpul în natură, în jurul Clujului. Din păcate, în multe cazuri, în urma lor au rămas gunoaie.
Un tânăr clujean și-a arătat revolta pe rețelele de socializare, după ce a ieșit la o plimbare pe malul Someșului și a văzut gunoaiele pe care cei care au fost în zonă înaintea lui le-au lăsat în urmă.
„Sunt locuri frumoase în Cluj. Sunt și oameni urâți. Să comanzi de la Mac delivery, să mergi să mănânci otrava în natură să bei niște radler și red bull, să fumezi un pachet de sobranie și apoi să arunci tot gunoiul pe jos. Măcar de erau toate într-un loc, îmi era mai ușor de adunat. Unii oameni nu merită să iasă din carantină”, a scris Alexandru Dorofte.
Tânărul a adunat gunoaiele care au rămas în urmă.
Primarul Emil Boc anunța în urmă cu doi ani că a pornit un război împotriva celor care aruncă mizerii pe jos pe străzile Clujului, în special intrând în atenția autorităților cei care își aruncă mucurile de țigară pe jos sau coji de semințe.
Amenzile pe care le aplică polițiștii locali dacă sunt prinși aruncând gunoaie pot ajunge și la 2.500 de lei.
„Avem obligaţia ca fiecare dintre noi să respectăm domeniul public. Avem o hotărâre de Consiliu Local, nr. 191/2009, art.6, punctul 9, care prevede sancţiuni pentru persoanele care fac mizerie pe domeniul public", a declarat Boc.
Faptele săvârșite de persoane fizice și juridice, cu încălcarea normelor privind curățenia stradală și a spațiilor verzi și colectarea deșeurilor, constituie contravenții și se sancționează cu amendă, după cum urmează:
Depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele special amenajate și destinate respectivei categorii de folosință, cu amendă de la 1000 lei până la 2500 lei;
Depozitările de deșeuri de orice fel și umpluturi cu pământ, pe terenurile proprietate privată, respectiv pe domeniul public și privat al statului, fără acordul de mediu și cel al Direcției Urbanism, cu amendă de la 1500 lei până la 2500 lei;
Utilizarea recipienților improvizați pentru colectarea și depozitarea deșeurilor menajere, cu amendă de la 1000 până la 1500 lei;
Transportul deșeurilor și materialelor de orice fel cu mijloace de transport neacoperite cu plasă sau cu prelată de protecție, cu amendă de la 500 lei până la 1000 lei;
Neîncredințarea unui contract valabil încheiat, cu un agent specializat, abilitat de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca pentru serviciul de evacuare a deșeurilor menajere și industriale, la fiecare proprietate și punct de lucru, inclusiv cele închiriate, cu amendă de la 500 lei până la 2000 lei;
Amplasarea recipienților cu deșeuri menajere pe trotuare sau carosabil în vederea evacuării de către firma de salubritate, cu amendă de la 500 lei la 1000 lei;
Murdărirea carosabilului de către autovehicule și vehicule care ies din șantiere, din curți, incinte sau drumuri de câmp, cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei;
Neasigurareacurățeniei pe trotuare, rigole și partea carosabilă a străzii sau drumului din dreptul clădirilor și proprietăților pe care le dețin sau folosesc, inclusiv căi de acces și parcări, cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoane juridice.
CITEȘTE ȘI:
Făget, groapa de gunoi a clujenilor. Noi amenzi de la primărie!