monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început construirea metroului din Cluj? Lucrarea ar putea începe într-o zonă aflată în plină modernizare

Echipa de proiectanți ai metroului a propus ca punct de pornire strada Eroilor din Florești, aflată în plin proces de modernizare.

Foto: Facebook/Horia Șulea

Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a declarat că a avut o discuție cu proiectanții metroului, care au promis că în luna septembrie vor prezenta documentația de licitare pentru proiectare și execuție. În ceea ce privește traseul acestuia, propunerea proiectanților a fost ca metroul să pornească de pe strada Eroilor din Florești.

„Până în luna septembrie 2020 se va prezenta Documentația de Licitație pentru proiectare și execuție, adică întregul pachet de PUZ-uri, SF-uri, Avize, inclusiv Acorduri de Mediu, pe un coridor deja stabilit! (...) Legat de Florești, propunerea a fost ca metroul să pornească din zona străzii Eroilor. Eu însă marșez pe un capăt de linie mult mai spre Vest, cât mai aproape de Nodul de Autostradă de la Gilău. De asemenea, nu văd un capăt de linie în zona Eroilor, ci o stație acolo, întrucât capătul de linie presupune un depou, un parking, o zonă de revizie și o zonă liberă pentru o viitoare dezvoltare-extindere. O variantă de lucru ar fi metrou subteran până în zona Eroilor, iar de acolo, paralel cu DN metrou de suprafață până spre Vestul comunei, spre zona de industrie nepoluantă adiacentă Nodului de autostradă”, a arătat primarul Horia Șulea.


De asemenea, edilul a punctat nevoia de o conexiune a metroului cu viitorul Spital Regional de Urgență. Șulea a sugerat, de asemenea, mai multe variante de trasee care să străbată Floreștiul.

„Consider optim un traseu subteran până în zona Eroilor, iar de acolo un traseu suprateran spre Vest, paralel cu DN, spre Nodul de autostrada. Cât privește coridorul, o opțiune poate fi aliniamentul DN, cu sistem suprateran de deservire a stațiilor, astfel fiind rezolvată atât zona urbană Sud, cât și zona urbană Nord a Floreștiului. O altă variantă de lucru ar fi un traseu Est – SRU – Eroilor direct pe zona de Sud, în zona blocurilor. O mare provocare tehnică”, a adăugat Șulea.


Amintim că, în momentul de față, pe strada Eroilor din Florești au loc lucrări de modernizare și de lărgire a părții carosabile.

Pași mici spre metrou și tren metropolitan

La sfârșitul lunii aprilie au fost semnate contractele pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru realizarea metroului și trenului metropolitan la Cluj-Napoca.


Noul coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est va urmări să deservească două puncte principale de interes. În prima etapă, se ia în considerare centrul zonei de sud a comunei Florești, viitorul Spital Regional de Urgență, centrul comercial Vivo!, cartierul Mănăștur, centrul municipiului Cluj-Napoca și zona de est a orașului (respectiv zona Aurel Vlaicu/Pod IRA).

În a doua etapă este vizat centrul zonei de sud a comunei Florești și comuna Gilău. Pe noua linie de metrou sunt propuse 15 stații pe o lungime de aproximativ 16 kilometri, deci o interstație medie de 1.035 metri, potrivit municipalității.


CITEȘTE ȘI

Când vor putea clujenii să circule cu metroul? Emil Boc: „Peste 10 ani sigur vom avea metrou în Cluj!”