monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au început înscrierile la Royal School in Transylvania. Elevii, aşteptaţi cu noi facilităţi, la cele mai înalte standarde (P)

“Este o săptămână uimitoare în care ne distrăm foarte mult realizând proiectele pe care ni le oferă profesorii noștri.”

Ajuns la linia de finish, reflectând asupra ultimei săptămâni pline de provocări și creativitate, acesta este modul în care unul dintre elevii Royal School din clasele primare descrie, în câteva cuvinte, săptămâna dedicată activităților diferite, online. 

Pe parcursul ultimelor zile, elevii au participat la câte două activități pe zi (lansate dimineața, respectiv la prânz), create de către profesorii Royal School, vizând abilități variate, de la cele artistice, la cele logice, dar și fizice. Având ca principal scop încurajarea tinerilor să își pună atât mintea, cât și corpul în mișcare, activitățile speciale derulate i-au determinat să caute, în proximitatea locuinței lor, ingrediente de zi cu zi care să îi ajute să realizeze proiecte științifice impresionante, să gândească liber, depășind tiparele, să completeze diverse provocări, să dezvolte o viziune artistică pentru frumos în timp ce aplică aptitudini specifice lucrului manual și să cutreiere, în condiții de siguranță, prin curțile sau cartierele lor, pe parcursul jocurilor de căutare de comori și de investigație.


După cum afirmă unul dintre elevii scolii, “este o săptămână dedicată petrecerii timpului departe de laptopurile noastre; ieșim mai mult pe afară și facem activități distractive pe care nu le-am putea altfel realiza în timpul alocat cursurilor”. 

Lista activităților a inclus, printre altele, crearea de slime, construirea unui hotel pentru insecte, explorarea împrejurimilor, pictarea pietrelor, inventarea unui cod, realizarea unui joc de societate și a unor jocuri cu cretă pe asfalt, conceperea și lansarea unui satelit sau a unei rachete și chiar redactarea unei liste de dorințe.


Elevii au fost încurajați să își dezvolte abilitățile învățate în cadrul cursurilor, aplicându-le într-un alt mod și depășindu-și limitele, să surmonteze provocările cu care s-au confruntat. Cea mai mare provocare pe care ei au subliniat-o a fost vremea imprevizibilă (ploaia limitând petrecerea timpului în aer liber), dar și aspecte precum timiditatea, pana de idei creative, probleme tehnice sau lipsa de resurse; toate au fost însă depășite cu success prin încredere în forțele proprii, descoperirea și sedimentarea abilităților de rezolvare a problemelor, planificare și prin “a fi curajos” (așa cum a mărturisit un alt elev). 

Royal School in Transylvania, şcoala internaţională din Cluj-Napoca, centru acreditat de examinări Cambridge, cu predare exclusiv în limba engleză, a deschis înscrierile pentru noul an şcolar 2020-2021 pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, aşteptându-i cu noi facilităţi dezvoltate la cele mai înalte standarde: peste 13 mp/elev suprafaţă interioară şi peste 7 mp/elev curte exterioară.


Rămâneți aproape, întrucât galeria completă a activităților care au avut loc în decursul acestor zile va fi dezvăluită, împreună cu alte surprize, în cadrul evenimentului care încoronează sfârșitul anului școlar: Summer Fete, ce se va desfășura tot online, în 19 iunie, pe pagina de Facebook a şcolii.

Între timp, delectați-vă privirea cu fotografiile din galeria foto, pășind în timp, înapoi în copilărie, când marile bucurii erau de fapt lucrurile mărunte, simple, dar atât de eliberatoare prin puterea lor de a ne învăța, într-un mod distractiv, să prețuim fiecare clipă!