Actualitate
ACCIDENT GRAV pe Centura Vâlcele-Apahida! Trei persoane DECEDATE, trafic blocat pe ambele sensuri
Un accident grav de circulație a avut loc în această dimineață pe centura Apahida-Vâlcele.
UPDATE
„Un conducator auto de 20 de ani, din comuna Moldovenești, în timp ce se deplasa pe Varianta Ocolitoare Cluj Est ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat in coliziune un un ansamblu de vehicule format din cap tractor cu semiremorcă.
În urma impactului a rezultat decesul a 3 persone, toate din autovehicul”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Știrea inițială
În această dimineață, în jurul orei 7:30 a avut loc un accident grav de circulație pe centura Vâlcele-Apahida.
Din primele informații, trei persoane și-au pierdut viața în accident.
„O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9). Pompierii au găsit un ansamblu de autovehicule și un autoturism avariate, iar autoturismul proiectat în afara părții carosabile și ocupanții blocați în acesta. Echipajele medicale au constatat decesul a doi dintre ocupanți, un bărbat și o femeie de aproximativ 40 de ani, și au început manevrele de descarcerare pentru a treia persoană care, inițial, a părut că are semnale vitale. Pe timpul manevrelor de descarcerare s-a constatat că și aceasta era decedată”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
VOM REVENI CU DETALII