monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prognoză meteo! Astăzi vom avea cea mai călduroasă zi din 2020

Meteorologii au anunțat că astăzi, 30 iulie, ar putea fi cea mai călduroasă zi din 2020

Prognoza Meteo. Căldura va pune stăpânire pe toată țara

 

 


După două săptămâni de ploi și furtuni care au făcut prăpăd în toată țara, în România se anunță cod galben de caniculă pentru următoarele două zile.

 


Bucureștiul și mai multe județe din țară vor înregistra temperaturi de 37-39 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Vor fi afectate cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și local în Moldova.

„Foarte probabil că se vor înregistra cele mai ridicate valori, în această vară, până în prezent. Până în momentul de față, cea mai ridicată temperatură pe care am înregistrat-o în această vară este de 36,3 grade, înregistrată în luna iunie.vPrivind la statistica valorilor din țara noastră, această valoare este adevărat că este mai ridicată decât ceea ce ar trebui să înregistrăm în mod normal, este o temperatură ce caracterizează o zi caniculară, dar este o temperatură foarte departe de zilele de vară în care în țară noastră, pe spații extinse în zonele de câmpie, se înregistrau peste 37 de grade..”; a spus Gabriela Băncilă, directorul ANM, la Digi 24.


Peste 30 de grade și la Cluj

Conform meteorologilor,  la Cluj-Napoca maxima va atinge 33 de grade în jurul orei 16:00, fiind șanse minime de ploaie în acest interval. Nu mai puțin de 21 de județe din toată țara se află sub cod galben de caniculă.