monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei infracțiuni dintr-un foc! Bărbat din Vâlcea, tras pe dreapta de polițiștii clujeni

Un bărbat din județul Vâlcea este cercetat pentru săvârșirea a nu mai puțin de trei infracțiuni la regimul rutier.

Trei infracțiuni dintr-un foc! Bărbat din Vâlcea, tras pe dreapta de polițiștii clujeni

 

 


Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, la data de 1 august a.c., în jurul orei 05:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au depistat un bărbat de 30 de ani, din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, în timp ce se deplasa pe DC 105, în localitatea Călăţele Pădure, fără a deţine permis de conducere.

 


Mai întâi, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de bărbat nu era înmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare aplicate aparțineau unui alt autovehicul. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Accident pe Centura Gherla. Două femei, de 81 și 98 de ani, au fost rănite