monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sectorul HoReCa anunță noi proteste masive. Cîțu: „Dacă mă întrebaţi pe mine, mâine aş da drumul restaurantelor”

Angajații din sectorul HoReCa ar urma să organizeze proteste și astăzi, împotriva măsurii impuse de guvern de a ține restaurantele închise.

Sectorul HoReCa anunță noi proteste masive. Cîțu: „Dacă mă întrebaţi pe mine, mâine aş da drumul restaurantelor”

 

 


Sectorul HoReCa este un sector foarte important pentru România, a afirmat marţi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, precizând că din punct de vedere economic ar deschide restaurantele „mâine”, însă este vorba şi despre sănătate, motiv pentru care decizia trebuie luată împreună cu cineva din acest sector.

 


„Este un sector afectat. Şi dacă mă întrebaţi pe mine - şi aici vorbesc doar din punct de vedere economic - mâine aş da drumul restaurantelor. Eu susţin şi am susţinut toată economia, din punct de vedere economic, să nu o închidem. Dar nu este doar economic aici, este vorba şi de sănătate şi de aceea întotdeauna această decizie trebuie luată împreună cu cineva din sănătate. Mâine (miercuri - n.red.) este o întâlnire cu industria şi sper să găsească o soluţie pentru că este foarte important. Vă spun, din punct de vedere economic, avem nevoie de acest sector să fie sănătos, puternic şi pe picioarele lui”, a declarat, marţi seara, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„Susţin întru totul deschiderea restaurantelor”

Ministrul Finanţelor a subliniat că deja au fost luate măsuri pentru a sprijini acest sector şi susţine întru totul deschiderea.


„Am înţeles că domnul premier a anunţat că s-ar putea să se deschidă de la 1 septembrie (deschiderea restaurantelor în interior, n.r.) . Susţin întru totul deschiderea. În acelaşi timp, aici vorbim de Guvernul României, care vine în sprijinul acestei industrii. Pentru o parte din măsuri ar trebui să lucrăm şi cu autorităţile locale pentru că este o industrie care primeşte autorizaţii de funcţionare de la autorităţile locale. Autorităţile locale au mai multe informaţii decât are Guvernul despre această industrie, despre modul cum funcţionează, dacă respectă sau nu ce va trebui să respecte pentru a fi deschise. Trebuie o mai mare implicare în acest sector şi din partea autorităţilor locale”, a subliniat Florin Cîţu.

Acesta a precizat că şi cinematografele ar putea fi deschise de la 1 septembrie dacă sunt respectate anumite condiţii.


„Nu mai trăim în România înainte de criza din sănătate. Suntem într-o perioadă în care trebuie să respectăm anumite condiţii pentru a avea cam aceeaşi viaţă pe care o aveam înainte. Nu mi se pare costul foarte mare dacă vrem să ne bucurăm de un film, să mergem la cinematograf, de a avea o mască şi a sta la un metru distanţă de vecin. La fel şi la restaurant, nu mi se pare costul foarte mare de a avea distanţare între mese sau să mergem în spaţii aglomerate cu mască. Este un cost mic pentru nişte beneficii enorme pentru societate, ca economia să fie deschisă, să ne permitem să avem aceeaşi viaţă”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Protest al HoReCa, anunțat pentru miercuri. Ar putea participa 200.000 de lucrători

Angajaţii din sectorul HoReCa au protestat, în 19 august, între orele 17:00 şi 18:00, la locul de muncă faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în domeniul Hoteluri, Restaurante şi Cafenele.


Aceştia au oprit lucrul timp de o oră şi au ieşit în faţa locului de muncă purtând pancarte pe care scria "Guvernul ORBan, CoVid legislativ", "Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi"," Vedeţi că vi se răceşte economia", "Suntem 40.000 de firme. Contează?" etc, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.

Acţiunea de protest a fost iniţiată de organizaţiile patronale din industria turismului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de interdicţia autorităţilor privind deschiderea restaurantelor.

Liderul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Daniel Mischie, a apreciat miercuri dimineaţa că un număr de 200.000 de lucrători ar participa la proteste.

 

CITEȘTE ȘI

Protest al angajaților HoReCa în fața restaurantelor și a teraselor unde lucrează. Ce au făcut proprietarii de restaurante din Cluj?