monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum poți solicita sprijin financiar pentru rechizitele copiilor tăi dacă ai venituri mici?

De astăzi, 31 august, familiile cu venituri mici din Cluj-Napoca pot solicita ajutor financiar printr-o cerere la Direcția de Asistență Socială și Medicală, pentru sprijin educațional.

Cum poți solicita sprijin financiar pentru rechizite

 

 


Primăria municipiului Cluj-Napoca demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru a acorda tichetele sociale pe suport electronic, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind măsurile pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați. Acestea sunt acordate din fonduri externe nerambursabile.

Copiii care provin din familiile cele mai dezavantajate și urmează învățământul preșcolar, primar și gimnazial vor beneficia de suma de 500 de lei pentru următorul an școlar. Ajutorul financiar poate să fie utilizat doar pentru cumpărarea rechizitelor școlare.


Cererile pot fi făcute până în data de 4 septembrie la Direcția Socială și Medicală din Cluj-Napoca, la primăriile din cartier sau chiar online.

Ce crieterii trebuie îndeplinite pentru a primi tichetele sociale?

- persoana în cauză să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Cluj-Napoca;


- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an să fie de până la 1.115 lei (inclusiv);

-  să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.


Ajutorul social va putea fi folosit pe parcursul unui an de zile de la data emiterii, dar numai pe baza unui act de identitate al titularului. Tichetele se pot utiliza doar la unitățile sau magazinele care se vor comunica la primirea lor.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererea-declarație pe propria răspundere se depune de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului.


Ce acte trebuie să însoțească cererea de solicitare a tichetelor?

-  acte de identitate ale părinților/repezentantului legal (copie);

-  documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, după caz : hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii(copie);

- certificatele de naștere ale copiilor (copie);

- dovada înscrierii la grădiniță/școală (în original);

- certificat de căsătorie părinți (copie;

- certificat de deces părinte, după caz (copie);

-  acte doveditoare privind veniturile nete realizate de membrii familiei în luna iulie 2020, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);

- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).

 

Conform reglementărilor legale în vigoare, după evaluarea cererilor depuse în termen, Direcția de Asistență Socială și Medicală va înainta lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului - Județul Cluj până la data de 15.09.2020.

Cererea-declarație pe propria răspundere și actele doveditoare pot fi trimise electronic la adresa de e-mail a instituției: protectiacopilului@dasmclujnapoca.ro și poate fi descărcată de pe site-ul Direcției de Asistență Socială și Medicală de la acest link.

Informații suplimentare se pot solicita la adresa de e-mail mai sus amintită și telefonic la numerele: 0264535044, 0372799865.

CITEȘTE ȘI

Structura anului școlar 2020-2021. Elevii vor avea vacanță 3 săptămâni de Crăciun

 

 

Evaluarea Națională 2021. Când va avea loc prima probă scrisă?