monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii care au locuit mult timp în zone poluate pot ieși mai repede la pensie

Locuitorii din zonele orașelor Turda, Câmpia Turzii și Dej pot ieși la pensie mai repede cu doi ani, fără penalizare.

Clujenii care au locuit mult timp în zone poluate pot ieși mai repede la pensie

 

 


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

 


Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 236/2010, astfel încât persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, se arată în proiectul adoptat.

Actul normativ a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.


 

Proiectul de lege a fost inițiat în anul 2016 de deputatul PSD Cornel Itu și fostul senator Alexandru Cordoș, președintele interimar al organizației PSD Cluj și candidatul partidului la șefia consiliului județean.


„Au fost câteva proiecte de suflet pentru județul Cluj și mai ales pentru zonele puternic industrializate, cum sunt Turda, Câmpia Turzii, Dej și Gherla. Printre ele se numără și acest proiect, care prevede posibilitatea de a primi o pensie, un venit suplimentar pentru cei care au locuit și au fost afectați de poluare. Au trecut ceva ani de când am început demersurile pentru acest proiect de lege, dar, iată că azi acesta a trecut De parlamanet, cu câteva modificări și a fost trimisă spre promulgare. Sunt convins că este o veste bună, între puținele din ultimii ani, pentru locuitorii acestor zone”, a declarat Alexandru Cordoș, pentru Monitorul de Cluj.

Zona Turda - Câmpia Turzii, dar și zona Dejului au fost, până în 1989, puternic industrializate, aici funcţionând fabrici printre care și Uzina Chimică Turda, Combinatul de Lianţi şi Material Refractar Turda, Electroceramica, Fabrica de carbură de siliciu, Fabrica de Sticlă Turda sau Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii.


 

CITEȘTE ȘI

PSD Cluj a solicitat ÎNCETAREA MANDATELOR a zeci de consilieri locali, plecați la alte partide. VEZI LISTA