monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mai multe străzi rămân azi fără gaz

Pentru cuplarea conductei reabilitate de pe strada Giordano Bruno la sistemul de distribuţie, E.On Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 09.00, pe străzile Giordano Bruno, Corneliu Coposu (partea cu numere impare până la str. Metalul Roşu), Maiakovski, Timişoarei, Trandafirilor, Atelierului, Depoului, Poienarilor, Piatra Craiului, Soarelui, Metalului şi Strungarilor din municipiul Cluj-Napoca.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00, au mai anunţat reprezentanţii companiei de gaz. La sfârşitul lunii septembrie a acestui an, E.On Gaz Distribuţie a demarat un amplu proiect de investiţii pentru modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale pe străzile Căii Ferate, Giordano Bruno, Olteniei, Tăbăcarilor, Codrului, Gării şi Papiu Ilarian din municipiul Cluj-Napoca. Investiţia în valoare de aproape 5 milioane de lei  vizează înlocuirea a circa 6 kilometri din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.         M.O.