Actualitate
Raportul final al INML în cazul morţii lui Chauncey Hardy. Vezi din ce cauză a murit baschetbalistul!
Chauncey Hardy (foto) a fost lovit în faţă, a căzut suferind o fractură craniană la ceafă dar şi frontal, precum şi multipe leziuni meningo-cerebrale foarte grave, nu consumase droguri, iar alcoolemia de 0,6 g/l este dificil de interpretat, el fiind perfuzat abundent, potrivit raportului final al INML, citat de Mediafax.
Raportul de autopsie în cazul lui Chauncey Hardy, obţinut de Mediafax, confirmă constatarile preliminare, respectiv că baschetbalistului american a murit din cauza insuficienţei cardio-respiratorii datorate traumatismului cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningee, contuzie şi dilacerare cerebrală (leziune traumatică având caracter distructiv), fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.„Leziunile traumatice cranio-cerebrale care au determinat decesul s-au putut produce prin lovire cu şi de plan dur în acelaşi context traumatic”, arată raportul medico-legal.Totodată, între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi decesul lui Hardy există o legatură de cauzalitate directă şi necondiţionată.„Având în vedere morfologia şi topografia leziunilor, cea mai probabilă succesiune a evenimentelor a fost: lovire cu corp dur la nivelul buzelor, fractură craniană prin lovire hetero-propulsată de un plan dur cu impact temporo-occipital drept, cu producere de leziuni meningo-cerebrale atât la locul de impact cu solul cât şi diametral opus prin mecanism de contra-lovitură”, se mai arată în raportul INML.Legiştii spun că leziunile meningo-cerebrale produse diamentral opus de locul impactului, adică unde Hardy s-a lovit cu capul, pot fi mult mult mai grave, aşa cum a fost şi în cazul baschetbalistului.„Acest tip de leziune se numeşte contuzie de contralovitură şi de regulă este mai gravă decât fractura de impact”, au precizat pentru Mediafax surse medico-legale.Legat de alcoolemia de 0,6 g/litru, legiştii susţin că este foarte greu de interpretat, întrucât pacientul a fost în comă, fiind perfuzat continuu.„Valoarea de 0,6 g/l alcoolemie este extrem de dificil de interpretat în contextul în care pacientul a fost în comă profundăşi perfuzat abundent”, arată raportul INML.De asemenea, analiza toxicologică nu a pus în evidenţă prezenţa unor droguri.