Actualitate
18 persoane din cadrul ISU Cluj au fost depistate pozitiv la COVID-19
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a anunțat că există 18 cazuri de COVID-19 în rândul personalului.
18 persoane din cadrul ISU Cluj au fost testate pozitiv în această săptămână la COVID-19, fiind testate 42 de cadre militare angajate ca urmare a unor simptome apărute.
„În data de 26.10.2020 au fost testate 42 cadre militare angajate al I.S.U. Cluj pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. În urma testelor efectuate au fost detectate pozitiv 18 cadre militare dintre care 12 cadre ocupă funcții la reședința unității, activitate la birou, și 6 cadre ocupă funcții la o subunitate I.S.U. Cluj. Persoanele depistate pozitiv au fost izolate iar capacitatea operativă a inspectoratului nu este afectată”, a transmit I.S.U Cluj.