Actualitate
Accident cumplit. Un șofer român a fost strivit între două cabine de TIR, în Germania
Tragedie teribilă într-o parcare din Germania, unde un șofer român de TIR a fost victima unui accident dramatic și total neobișnuit.
Miercuri dimineață, un șofer român de camion în vârstă de 47 de ani a fost prins între două cabine, într-o parcare de pe autostrada A9 lângă Leupoldsgrun (districtul Hof). Ulterior din cauza rănilor grave murit la spital, scrie site-ul televiziunii regionale germane TVO, citat de Libertatea.
Parcarea a fost complet închisă aproape 24 de ore. Cele două cabine erau lipite una de cealaltă.
În jurul orei 4.30, șoferul român a încercat să cupleze semiremorca parcată de colegul său cu o zi înainte la capul tractor pe care el îl conducea, în parcarea Lippert. Lângă el era parcat un camion olandez, al cărui șofer dormea în cabină. Când semiremorca era legată, camionul românesc a început să se miște și să se deplaseze înainte.
Cum s-a petrecut tragedia?
Șoferul de 47 de ani a încercat să oprească ansamblul, a alergat la cabină, s-a urcat și a tras frâna de mână. A fost prins însă în ușa cabinei sale, când a fost la același nivel cu cabina camionului articulat olandez. După ce șoferul camionului olandez a observat accidentul, a sunat la serviciile de urgență. Apoi, când au sosit pompierii, a mutat camionul lui, pentru a-l elibera pe românul strivit între cabine. Rănitul a fost resuscitat, dar din păcate a murit în jurul orei 8, la spital.
CITEȘTE ȘI
ACCIDENT grav în apropiere de Huedin! Remorca unui TIR a lovit o garnitură de tren. FOTO