monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Episcopul Sălajului este infectat cu COVID-19. Care este starea Preasfințitului?

Episcopul Sălajului s-a internat la un spital din Cluj după ce a fost găsit pozitiv cu COVID-19. Starea sa de sănătate este una medie, în momentul de față.

episcopul-salajului-este-infectat-cu-covid-19-care-este-starea-preasfintitului

 

 


Petroniu Florea, episcopul Sălajului a fost confirmat cu noul coronavirus, iar acum este internat într-un spital din Cluj, starea lui de sănătate fiind medie, potrivit purtătorului de cuvânt de la Epsicopia Sălaj.

„Preasifințitul a fost infectat cu COVID-19, iar de vineri a fost internat inițial la Zalău, iar acum se află în Cluj pentru tratament și monotorizare. Potrivit medicilor, starea de sănătate este una medie”, a declarat Claudiu Nichia, consilier și purtător de cuvânt în cadrul Episcopiei Sălajului, pentru monitorulcj.ro.


Nu s-a aflat sursa infectării, deoarece Sălajul are rata de infectare de peste 3 la mia de locuitori. Doar doi angajați ai Episcopiei au intrat la izolare, după ce au avut contact direct cu Preasfințitul Petroniu Florea.

„În Sălaj, rata infectărilor este una foarte ridicată, prin urmare nu știm care a fost sursa de infectare. În cazul anagajaților Episcopiei, așa cum prevede legea, toți cei care au intrat în contact direct cu el, vor intra în izolare pentru 14 zile. În momentul de față sunt 2 persoane care se află la izolare la domiciliu. Nu știm dacă sunt infectați sau nu, dar nu prezintă simptome”, a adăugat consilierul Episcopiei.


CITEȘTE ȘI:

159 de cazuri noi de COVID19 și un deces au fost raportate azi la Cluj. Rata de infectare, îngrijorătoare