monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Femeia găsită decedată în subsolul unei case din Turda a fost dată dispărută de 3 zile

O femeie dispărută la începutul lunii a fost găsită decedată în subsolul unui imobil aflat în construcție.

O femeie dată dispărută a fost găsită decedată într-un subsol din Turda

 

Vărăticeanu Valentina a fost văzută ultima dată pe 5 noiembrie, atunci când a plecat singură de acasă. Femeia de 47 de ani a fost dată dispărută pe 9 noiembrie, iar astăzi a fost găsită decedată în subsolul unei case aflată în construcție în Turda.


 

„La data de 12 noiembrie anul curent, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați  cu privire la faptul că în subsolul unui imobil aflat în construcții, de pe raza municipiului, a fost găsită o persoană decedată.În urma sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au identificat persoana, respectiv o femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Turda. La data de 9 noiembrie anul curent, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că aceasta a părăsit locuința de domiciliu la data de 5 noiembrie anul curent, însă nu s-a mai întors. În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.”; a transmis IPJ Cluj.