Actualitate
Doi bătrâni au rămas fără casă după ce au fost păcăliți de falși dezvoltatori imobiliari. Cum acționau hoții?
Doi bătrâni și-au pierdut casele, după ce au fost înșelați de mai multe persoane care s-au dat drept dezvoltatori imobiliari turci.
Persoanele care se dădeau drept dezvoltatori imobiliari, patru bărbați și o femeie, își alegeau victimele în rândul persoanelor bătrâne, care locuiau singure în București. Le convingeau să treacă casele pe numele lor, în schimbul unor „case noi”. Polițiștii i-au prins când încercau să convingă o bătrână de 86 de ani să le dea apartamentul.
Cum acționau „dezvoltatorii turci”
Bătrâna a fost racolată de gruparea de hoți pe o stradă din sectorul doi din Capitală. Hoții i-au promis că vor avea grijă de ea și îi vor construi o casă nouă, dacă trece apartamentul pe numele lor. Au profitat de faptul că bătrâna are probleme de memorie şi avea asupra ei un bileţel scris de rude, ca să poată fi identificată uşor.
Femeia de 86 de ani a fost găsită chiar în casa unuia dintre suspecţi şi nu apucase încă să predea actele locuinţei ei.
Doi bătrâni și-au pierdut casa. Hoții au vândut un apartament cu 50.000 de euro
Nu la fel de norocoşi au fost alţi doi bătrâni, fără familie, care au rămas pe drumuri. Suspecții s-au mutat cu ei în casă pentru a le câștiga încrederea bătrânilor. Hoții au reușit să pună mâna pe două apartamente, iar unul dintre ele au apucat să îl vândă cu suma de 50.000 de euro.
„Cercetările au fost declanșate din oficiu, în urma verificărilor efectuate într-o cauză de dispariție, rezultând presupunerea rezonabilă că cinci persoane, 4 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 34 și 50 de ani, pretinzând că sunt cetățeni străini, ar fi înșelat persoana în cauză că îi va construi o casă nouă, pretext sub care ar fi determinat-o să o cedeze pe cea care o deținea” a comunicat Poliția.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale i-au reţinut pe suspecţi, după ce au descins la locuinţele lor din Bucureşti şi din Călăraşi. Cei cinci sunt cercetaţi pentru lipsire de libertate și înșelăciune.
Sursă foto: Știrile ProTv
CITEȘTE ȘI:
O nouă modalitate de înșelătorie circulă pe internet. Care este aceasta?